Fermierul Marian Popa se laudă cu producții de porumb la care puțin fermieri din zona de sud a țării mai speră, mai ales dacă nu au acces la irigații. Acesta spune că a obținut o medie de 7 tone/hectar, lucrând terenul în sistem clasic.
”Eu, prin metoda clasică, am reușit să fac performanță și anul trecut, iar acum, câmpul arată foarte bine. Anul trecut, la porumb am avut 7 tone/hectar la neirigat. Am avut densitatea de 70.000 de boabe semănate și au rămas undeva la 60.000 de plante. Am terminat semănatul undeva pe 7-8 aprilie”, a precizat Marian Popa pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Deși tot mai mulți fermieri adoptă sistemele de lucrări minime ale solului pentru a conserva umiditatea, Marian Popa susține că un altfel de sistem nu ar fi potrivit pentru ferma sa, din cauza specificității solului. Acesta merge în continuare pe lucrările de profunzime, iar rezultatele sunt satisfăcătoare.
”Am observat că se trece foarte mult la sistemul no tillage, am văzut ce se întâmplă la câțiva colegi. Trebuie stăpânit, din punctul meu de vedere, pentru că altfel, dacă se încearcă, s-ar putea ca rateul să fie mare. (…) Nu cred în performanța acestui sistem în zona în care mă aflu eu, cu soluri foarte grele și lipsă de apă. Eu fac lucrări foarte profunde pentru a acumula în acel strat apa din perioadele de iarnă”, a mai spus Marian Popa.