Cum a pierdut un fermier 2 milioane de lei, după un contract semnat cu Casa Unirea

6

Pentru fermierul Cornel Stroescu, din județul Mehedinți, contractul semnat anul trecut cu Casa Unirea a fost una dintre cele mai rele mutări pe care le putea face pentru afacerea sa din legumicultură. Agricultorul susține că această decizie i-a adus o pierdere de două milioane de lei, după ce cele aproape 500 de tone de varză pe care le-a produs s-au dus pe apa sâmbetei.

”Pe sectorul de legume trebuie să ne revenim din punct de vedere financiar, pentru că anul trecut am avut un contract cu Casa Unirea, pentru achiziția de varză, cu clauze draconice pentru noi. Noi le-am respectat, dar ei nu. Într-o clauză a acestui contract ni se interzicea să luăm legătura cu lanțurile de supermarketuri, aveam și denumiri acolo.

Bineînțeles, noi ne-am conformat, n-am mers nici în stânga, nici în dreapta, am făcut conform contractului oferte la fiecare început de săptămână. Din păcate, ei nici măcar o varză nu au achiziționat de la noi. Legumele sunt produse perisabile. (…) Bineînțeles, s-a stricat toată varza, vorbim de peste 2 milioane de lei pierderea noastră, aproape 500 de tone de varză”, a precizat Cornel Stroescu pentru AGRO TV.

Acum, fermierul spune că își va căuta dreptatea în instanță. Pentru a afla întreaga poveste, urmăriți ediția integrală a emisiunii ”Proiecte de Succes”, realizată de Marius Milea.

video
play-sharp-fill