Cumperi „românesc”, dar nu prea e. La ce trebuie să ne uităm pe etichetă

Diferența dintre un produs tradițional românesc și unul fabricat în România trebuie să fie mai clară pentru consumatori, atrage atenția Bekesi Csaba, directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Potrivit acestuia, originea materiei prime, rețeta și procesul de fabricație sunt elemente importante atunci când vorbim despre autenticitatea unui produs românesc.

„Trebuie clarificată foarte bine diferența dintre produsul tradițional românesc și produsul fabricat în România. Produsul tradițional românesc înseamnă rețete autohtone, înseamnă produs autorizat în România, înseamnă materie primă din România. Aceste lucruri trebuie clarificate față de ceea ce înseamnă «produs în România»”, a explicat șeful ANPC în emisiunea Agricultura Modernă.

Acesta subliniază că etichetarea este unul dintre principalele aspecte urmărite de autorități, în condițiile în care informațiile de pe ambalaje au devenit tot mai numeroase și mai greu de descifrat pentru consumatori.

„Cred că am ajuns, cu etichetele acestea, să avem deja niște romane scrise. Este foarte important să clarificăm pe etichetă ce înseamnă produs tradițional românesc și ce înseamnă produs în România. Condițiile sunt sensibile, dar trebuie marcate corect, pentru că, de multe ori, ajungem să achiziționăm produse care sunt total altceva decât ceea ce ne-am dorit”, a declarat acesta.

Consumatorii trebuie să fie informați și educați astfel încât să înțeleagă diferența dintre originea materiilor prime și locul în care produsul este fabricat.

„Acest lucru trebuie explicat corect cetățeanului, dar trebuie, în primul rând, să îl informăm și să îl educăm, astfel încât să înțeleagă că materia primă, rețeta tradițională și procesul de fabricație sunt elemente care definesc produsul. Un produs industrial, făcut la o anumită scară în România, înseamnă cu totul altceva. Nu poți să îl numești produs românesc dacă are condimente aduse din India, carne adusă din Danemarca și să spui: «Domnule, este autentic românesc». Este produs în România, da. Nu sunt împotriva acestor produse, dar ele trebuie separate, pentru că, altfel, încrederea consumatorului este, practic, fragmentată”, a precizat acesta.

De multe ori, un produs este prezentat consumatorilor într-un mod care poate crea impresia unei origini românești, deși materia primă provine dintr-o altă țară.

Acum există această ruptură între încredere și produsul autentic. Aduc slănină din Bulgaria, o tai, o afum și spun: «Domnule, este slănină din centrul României»”, a mai conchis șeful ANPC.

Eticheta rămâne principalul instrument prin care cumpărătorul poate verifica aceste informații înainte de a lua o decizie.

Related Articles