Printr-un Ordin comun al Ministerului Mediului și cel al Agriculturii, pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoate acvatice vii în habitatele piscicole naturale este interzis, începând de duminică, până pe data de 7 iunie, inclusiv, informează AGERPRES.
Potrivit documentului care stabilește perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului, activitatea va fi permisă în apele care constituie frontieră de stat până pe data de 24 aprilie, zi în care începe prohibiţia şi în apele de frontieră.
Ordinul prevede însă şi excepţii, astfel că, pe Dunăre, pe tronsonul care constituie frontiera de stat româno-bulgară şi pe segmentul de frontieră româno-ucrainean, inclusiv în Golful Musura, prohibiţia pescuitului va începe pe 16 aprilie şi se va încheia pe data de 30 mai.
Actul normativ stabilește că în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, este interzis pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti.
De asemnea, în document se stipulează că pentru lacurile de acumulare destinate producţiei de energie electrică, în perioadele de prohibiţie este interzisă scăderea dirijată a nivelului apei, în scopul asigurării protecţiei zonelor de depunere a icrelor, cu excepţia considerentelor de prevenire a calamităţilor naturale.
În perioada prohibiţiei, cei aproape 1.100 de pescari din Delta Dunării ale căror venituri depind exclusiv de resursa piscicolă vor putea captura doar scrumbie, însă nu vor primi compensaţii financiare, cum primesc pescarii din alte state europene.