Președintele Asociației crescătorilor de ovine ”Dacia” Hunedoara, Dumitru Andreșoi, face un anunț important în contextul situației epidemiologice legate de pesta micilor rumegătoare.
Cunoscut drept cel mai bogat oier din România și un lider de opinie al fermierilor din acest sector, Andreșoi a luat decizia de a suspenda Sărbătoarea crescătorilor de ovine ”Țurcana Regina Munților”, devenită deja tradiție în rândul crescătorilor de ovine din zona Ardealului.
Sărbătoarea urma să fie organizată la Costești, în județul Hunedoara, în ultima duminică a lunii septembrie, însă interdicția de mișcare a animalelor din ferme, impusă de autorități, nu permite organizarea evenimentului anul acesta.
”În contextul evoluției în România a pestei porcine africane și a pestei micilor rumegătoare, când sunt interzise pe perioadă nedeterminată toate activitățile care presupun aglomerări de animale de interes economic și zootehnic, cu regret vă anunțăm că Sărbătoarea crescătorilor de ovine ”Țurcana Regina Munților”, care urma să se desfășoare în ultima duminică din luna septembrie a anului curent, se suspendă”, a transmis Asociația ”Dacia” Hunedoara, într-un comunicat semnat de președintele Dumitru Andreșoi.