Kievul „negociază”: Deschiderea tranzitului pentru cerealele ucrainene ar trebui făcută necondiționat!

3

Ministrul ucrainean al agriculturii, Mikola Solski, a început un turneu de negocieri pentru a obține redeschiderea tranzitului de produse alimentare și cereale din Ucraina prin țările vecine, declarând, însă, înaintea discuțiilor de luni de la Varșovia, că aceasta ar trebui făcută necondiționat.

„Primul pas, în opinia noastră, ar trebui să fie deschiderea tranzitului, pentru că este foarte important şi este lucrul care ar trebui făcut necondiţionat şi, după aceasta, vom vorbi despre alte lucruri”, a declarat Mikola Solski, înainte de discuțiile pe care urma să le aibă la Varșovia pe această temă, transmite agenția Reuters, citată de AGERPRES.

Fermierii polonezi s-au arătat profund nemulțumiți că o mare parte din cerealele şi alte produse ucrainene nu se distribuie în restul Uniunii Europene, ci rămân în ţară, provocând reducerea preţurilor grânelor.

Sâmbătă, la o reuniune a executivului polonez, preşedintele partidului de guvernământ Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat că a luat decizia de a opri importurile de produse ucrainene pentru a evita o criză pe piaţa agricolă internă.

„În ceea ce priveşte cifrele, tot ce a trecut graniţa poloneză (din Ucraina) constituie în jur de 10% din totalul (mărfurilor alimentare) exportate de Ucraina”, a afirmat Solski, conform contului Telegram al Ministerului Agriculturii de la Kiev.

Totodată, livrările spre Ungaria au reprezentat circa 6% din exporturile agricole ale Ucrainei, mai spune Solski, precizând însă că tranzitul produselor alimentare prin Ungaria şi Slovacia nu a fost afectat.

Ministrul Mikola Solski a mai transmis că, după întâlnirea de luni, de la Varșovia, pe tema tranzitului de cereale ucrainene, urmează să poarte discuții suplimentare miercuri, în România, și joi, în Slovacia.