Despăgubiri pentru cerealele din Ucraina – Câți bani mai primesc fermierii români de la UE

4

După sprijinul inițial de 10 milioane de euro acordat României de către Comisia Europeană, în contextul tranzitului cerealelor din Ucraina, se pare că oficialii de la Bruxelles mai pregătesc încă o schemă de ajutor, de data aceasta cu un buget ceva mai consistent.

Comisia Europeană urmează să mai acorde încă 100 de milioane de euro, care se vor împărți celor cinci state afectate de tranzitul cerealelor din Ucraina. Vestea bună, de această dată, este că banii se vor împărți direct proporțional cu bugetul pentru plățile directe, lucru avantajos pentru țara noastră.

”Iată că se anunță un al doilea pachet de asistență, mai mare, e vorba de 100 de milioane de euro care vor fi împărțite între cinci state membre: Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia; țări care au oferit argumente în legătură cu distorsiunile pe care le-au înregistrat pe piețele agricole domestice și cu pierderile suferite de fermierii autohtoni.

Îmbucurător pentru România este că mecanismul de distribuire nu rămâne același. Știți că din primul pachet, din cele 56 de milioane, România a primit doar 16%, deși a ajutat prin poziția sa, a constituit o platformă logistică pentru circa 60% din cantitățile de cereale și oleaginoase extrase din Ucraina. De această dată, se pare că mecanismul de distribuire între cele cinci state membre va fi proporțional cu anvelopa plăților directe. România este a doua țară ca mărime, după Polonia; putem anticipa că vom avea, de această dată, o alocare mult mai bună”, a explicat Cristina Cionga, director afaceri europene al Forumului APPR.

Până la primirea celei de-a doua tranșe de bani, Guvernul pregătește deja plățile pentru prima tranșă, compusă din cele 10 milioane de euro acordate de Comisia Europeană și încă 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii. Mai multe detalii AICI (click).