Drepturile animalelor trec la un alt nivel: Vor fi recunoscute drept „fiinţe conştiente”

7
Drepturile animalelor trec la un alt nivel: Vor fi recunoscute drept „fiinţe conştiente”

Victorie majoră obţinută de activiştii pentru drepturile animalelor din Marea Britanie. Guvernul londonez pregăteşte un pachet amplu de prevederi legislative pentru protejarea animalelor, care vor fi recunoscute oficial drept „fiinţe conştiente”, relatează The Guardian.

Reformele privind „conştienţa animalelor” se vor aplica atât pentru animalele de companie, cât şi pentru cele de fermă. Printre altele, regulile noi prevăd interzicerea deţinerii de primate ca animale de companie, interzicerea exportului de animale vii, microciparea pisicilor, combaterea contrabandei cu căţeluşi ori interzicerea zgărzilor care provoacă un şoc electric.

„Suntem o națiune de iubitori de animale și am fost prima țară din lume care am adoptat legi de bunăstare a animalelor. Planul nostru de acțiune pentru bunăstarea animalelor va implementa angajamentul din manifestul nostru de a interzice exporturile de animale vii în vederea sacrificării și îngrășării, interzice păstrarea de primate ca animale de companie și aduce noi legi de a combate contrabanda de cățeluși”, a declarat George Eustice, ministrul britanic al mediului.

O măsură vizează şi combaterea furturilor de animale de companie, care a devenit o problemă în Marea Britanie, ca urmare a exploziei cererii în timpul pandemiei, dar și schimbarea reglementărilor de import pentru a opri contrabanda.

Guvernul a promis razii şi pentru a opri cursele ilegale de iepuri, dar şi limitarea comerţului cu „foie gras”. De asemenea, va fi interzisă aducerea în ţară a trofeelor de animale pe cale de dispariţie.

Un regret al activiştilor este că nu au reuşit să impună interzicerea folosirii cuştilor în fermele de păsări.