Plățile pentru eco-schema PD-28 au fost accelerate, după ce bugetul alocat a fost suplimentat cu 90 de milioane de euro, a declarat Emil Dumitru, în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport” de la AGRO TV. Potrivit oficialului MADR, ministerul a făcut „tot ceea ce a ținut de noi” pentru ca fermierii să primească mai devreme banii aferenți acestei eco-scheme, în contextul unui interes mult peste estimări.
Inițial, autoritățile estimau că aproximativ 2,7 milioane de hectare vor fi înscrise în eco-schema PD-28. În realitate, suprafața declarată a ajuns la 5,8 milioane de hectare, semn al atractivității acestei intervenții din Planul Strategic PAC.
Pentru a acoperi această diferență majoră, bugetul eco-schemei a fost suplimentat cu 90 de milioane de euro. Suma a fost realocată din plata de bază BISS, care a fost achitată la cuantumul minim garantat prevăzut în Planul Strategic.
”La PD-28, eu spun fără niciun fel de PR din partea ministerului, de reclamă, am făcut tot ceea ce a ținut de noi să plătim mai devreme un cuantum pe PD-28. Am suplimentat cu 90 de milioane de euro eco-schema care a avut o atractivitate foarte mare. Se estima că vor depune în jur de 2,7 milioane hectare pe acestă eco-schemă și au ajuns să depună 5,8 milioane de hectare. Am plătit plata de bază, BISS, la cuantumul minim garantat prevăzut de Planul Strategic și am realocat 90 de milioane de euro, bani din BISS, prin care plătim în momentul de față cei 33 de euro/hectar pe total exploatație”, a precizat Emil Dumitru, secretar de stat MADR, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Aproape 150 de milioane de euro deja la plată
Conform datelor prezentate de secretarul de stat, până în acest moment 58.865 de fermieri au fost autorizați la plată, dintr-un total de 72.804 fermieri eligibili. Suma autorizată se ridică la 147,8 milioane de euro. În perioada următoare, urmează să mai fie autorizați aproximativ 70 de milioane de euro, pentru restul beneficiarilor.
Emil Dumitru a precizat că, în mod normal, plata pentru eco-schema PD-28 ar fi trebuit să aștepte definitivarea tuturor schemelor de sprijin, inclusiv depunerea documentelor justificative pentru sprijinul cuplat, termen care se încheie la finalul lunii martie.
”În mod normal, pentru eco-schema PD-28, dacă nu am fi făcut acest Ordin intermediar, ar fi trebuit să așteptăm până la definitivarea tuturor schemelor de sprijin, adică sfârșitul lunii martie, când se depuneau documentele justificative pe sprijinul cuplat”, a precizat Emil Dumitru, la AGRO TV.


