EXCLUSIV Neregulile continuă la Casa Unirea! Facturi neplătite către micii producători români

16

După ce a fost lansată și relansată cu scopul de a ajuta producătorii români să-și vândă mai ușor marfa, se pare că realitatea este cu totul alta la Casa Unirea. În fapt, societatea a adunat marfă din toată țara pentru a deschide magazinul cash&carry de la Afumați, lângă București, însă micii producători care au livrat marfa acolo nu și-au primit banii nici până în ziua de azi.

Potrivit unuia dintre aceștia, deși produsele au fost livrate în urmă cu o lună și jumătate, Casa Unirea nu a plătit niciun ban din suma totală de peste 10.000 de lei. Mai mult, potrivit informațiilor pe care le avem, reprezentanții societății nu răspund nici la e-mailurile venite din partea furnizorilor de marfă.

Deși la nivel declarativ se susține că societatea înființată de stat plătește instant produsele fermierilor, după care pune un adaos de 3% și vinde marfa către retaileri, realitatea este alta. „Poate pentru furnizorii mari nu contează, pentru că ei sunt obișnuiți cu întârzieri, dar pentru noi, cei mici, e mare lucru. La televizor ei zic că achită instant producătorii. Ce minciună!”, ne-a spus producătorul.

Cu atât mai grav este faptul că aceste practici îndoielnice se întâmplă încă de la prima factură încheiată de Casa Unirea cu furnizorul, fapt care deteriorează grav încrederea în această societate. Producătorul în cauză spune că pe viitor va evita colaborarea cu Casa Unirea.

De altfel, se pare că acesta nu este un caz izolat. După ce ministrul agriculturii a trimis corpul de control să verifice activitatea Casei Unirea, neregulile scoase la iveală au fost multiple. Deși misiunea societății era să ajute exclusiv producătorii români, acolo se comercializau multe produse din import, printre care sucuri, energizante, bere, dar și legume.

În plus, se pare că în evidențele societății de stat erau facturi neachitate în valoare de 10 milioane de euro în ultimele 6 luni ale anului trecut, de la retaileri către Casa Unirea.

Casa de Comerț Unirea a fost înființată în 2018, în mandatul lui Petre Daea, cu scopul de a valorifica producția fermierilor români printr-o rețea națională de 60 de magazine. Doar două dintre acestea au fost deschise înainte de sistarea activității societății, în 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros. Activitatea a fost reluată în 2022, după ce Petre Daea s-a întors la șefia Ministerului Agriculturii.

De atunci, societatea a continuat să funcționeze, însă nu lipsită de controverse. Unii dintre fermierii care au ales să colaboreze cu Casa Unirea au reclamat clauzele abuzive din contractele încheiate, precum și alte practici îndoielnice. Toate aceste probleme au ajuns și la urechile actualului ministru al agriculturii, Florin Barbu, care s-a declarat nemulțumit de activitatea societății și a trimis corpul de control la verificări.