Un proiect industrial fără precedent în România și rar întâlnit în afară promite să rezolve una dintre cele mai mari probleme ale sectorului ovin: valorificarea lânii. Inițiativa antreprenorului Cristian Mercioniu vizează construirea unei fabrici de procesare a lânii la granița dintre județele Olt și Argeș, în comuna Făgețelu, cu o capacitate care ar putea acoperi întreaga producție națională.
Proiectul se află încă într-un context tensionat, după ce finanțarea inițială obținută de la Ministerul Economiei a fost anulată pe motivul unei neconformități privind cofinanțarea. Investitorul a contestat decizia în instanță și a câștigat în primă fază, însă decizia nu este definitivă. În paralel, dezvoltatorii merg mai departe cu planurile, încercând să implementeze fabrica independent de sprijinul statului.
Avantaj major pentru oieri: scapă de costuri și riscuri
Pentru crescătorii de ovine, proiectul ar putea însemna o schimbare radicală. În prezent, lâna este considerată un deșeu greu de gestionat, iar costurile de tundere și eliminare apasă direct pe fermieri.
”Primul mare câștig al fermierilor este eliberarea de costul tunsului. Îl luăm asupra noastră, îl plătim noi, debușând deșeul numit lână, iar ei, în felul acesta, se descarcă pe partea de mediu și nu mai sunt responsabili de ce se întâmplă cu acel deșeu. Este ca și cum am construi o casă și avem un contract cu o firmă de salubrizare, pentru a face dovada că toate deșeurile din acea construcție merg către un spațiu autorizat”, a precizat Cristian Mercioniu, la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Reprezentanții sectorului văd proiectul ca pe unul esențial.
”Din punctul nostru de vedere, al oierilor, acest proiect al domnului Mercioniu este un proiect vital pentru oieritul din România. Acest proiect asigură rezolvarea sustenabilă și economică a acestei probleme a lânii pentru toată România. Rezolvă problema ecologică a acestui deșeu, că așa a fost calificată lâna. Scapă crescătorii de ovine de riscul penal, de amenzi. Acest proiect devine cea mai bună practică la nivel european de rezolvare a unor condiționalități de mediu, fără intervenția statului. Să nu mai spunem că creează locuri de muncă, aduce exporturi anuale de peste 150 de milioane de euro, plus taxe și impozite”, a subliniat Constanța Ștefan, președintele asociației Țara Loviștei.
Un sistem integrat, unic în Europa
Ambiția investitorului nu se oprește la simpla colectare a lânii. Fabrica este gândită ca un sistem integrat, în care întreaga materie primă este valorificată, fără pierderi. Produsele rezultate urmează să plece, în cea mai mare parte, către export.
”Apoi, este un proiect unic în Europa pentru că sistemul acesta integrat nu mai există nicăieri. Dintr-un kilogram de lână vor ieși un kilogram de produse, în trie verticale: izolații pentru construcții și alte industrii; lanolina din spălare se extrage; iar din resturile de lână, care nu se pot folosi la nimic, și din alte deșeuri care rezultă din procesul de spălare, le vom transforma în fertilizanți 100% naturali”, a explicat antreprenorul.
Capacitate uriașă: aproape toată lâna din România
Fabrica este proiectată pentru o capacitate de 25.000 de tone anual, însă estimările indică un volum procesat de până la 30.000–34.000 de tone, adică aproape întreaga cantitate de lână colectabilă din România.
”Fabrica a fost gândită pe 25.000 de tone. În realitate, vom procesa undeva la 30.000-34.000 de tone, cam toată lâna care se poate aduna din România. Probabil că nu toată lumea va fi disponibilă pentru noi sau nu vom putea să o adunăm pe toată. Noi ne dorim să adunăm fiecare kilogram de lână, să nu se arunce nimic. Nu selectăm lâna în funcție de calitate, doar la tundere o punem în baloți separați pe rasă de oaie, culoare și lungime”, a precizat Cristian Mercioniu.
Proiectul are și o componentă economică semnificativă. Fabrica ar urma să funcționeze în regim 24/7, aproximativ 340 de zile pe an, având 220 de angajați permanenți care vor lucra în fabrică și alți 1000 de sezonieri care se vor ocupa de tunsul oilor în toată țara.
”Fabrica este la granița dintre județele Olt și Argeș, pe drumul național 67B, în comuna Făgețelu. Fabrica va lucra în regim 24/7, business planul este făcut pe 340 de zile pe an și vor fi undeva la 220 de oameni în fabrică, 1000 de sezonieri pentru tunsul oilor în toată România, iar pe partea de conducere, încă vreo 20-25 de persoane”, a explicat antreprenorul.
Deși potențialul este evident, proiectul rămâne într-o zonă de incertitudine din cauza litigiului cu Ministerul Economiei. Cu toate acestea, antreprenorul transmite că implementarea poate începe rapid: „Din momentul în care finalizăm pachetul de finanțare, în 12 luni fabrica este funcțională”.


