Fermieri mici, recolte mici! ”De mult nu am avut producție de grâu atât de mică”

1

Dacă producția de orz, ovăz și alte cereale a fost una destul de bună anul acesta, producția de grâu nu a fost nici pe departe una mulțumitoare. Micii agricultori din zona de sud a județului Dâmbovița spun că la grâu înregistrează cea mai mică producție din ultimii ani.

Cauzele producției scăzute sunt multiple, de la lipsa precipitațiilor și a sistemelor de irigații, până la soiurile de semințe care nu sunt adaptate solului și climei din zonă.

”La ovăz, orz, orzoaică am înregistrat recolte destul de bune, însă la grâu, producția a fost una foarte mică. Nu avem sisteme de irigații, ploi au fost, dar nu atunci când a trebuit, iar de aici dezastrul. Sunt parcele de unde nu am reușit să scoatem nici măcar banii pe care i-am investit. Tot ce am scos o să ținem pentru consum propriu. Nu o sa avem nimic pentru a comercializa.
 
Lucrez în agricultură de ani de zile și vă spun sincer că de mult nu am mai avut producție de grâu atât de mică. Poate marii agricultori au avut un an mai bun, poate au aplicat diferite substanțe care să ajute plantele și să crească producția. Noi nu ne permitem așa ceva și producția este mică”, a spus un fermier din județul Dâmbovița.
 
În asemenea condiții, micii fermieri spun că toată producția de grâu de anul acesta va fi folosită doar pentru consumul propriu, iar pe viitor, fie înlocuiesc cultura cu alta mai profitabilă, fie încearcă să investească în sisteme de irigații care să le asigure apa necesară pentru ca plantele să se dezvolte corespunzător.