Fermierii campioni la rapiță din județele Mehedinți și Olt

4

Compania Corteva Agriscience continuă prezentarea fermierilor campioni, de această dată, în prim-plan sunt fermierii din județele Mehedinți și Olt care au obținut producții ridicate semănând aceeași hibrizi performanți: PT298/Agile și PT303 Sclerotinia Protector

Hibridul PT298/Agile a oferit o producție uimitoare în cadrul societății Cosden Agro, din localitatea Dârvari, județul Mehedinți, acolo unde domnii Denis și Costi Buzuriu au obținut, pe o suprafață de 50 ha,  producția de 5.450 kg/ha.

 În cadrul societății Agricultura Montecavalo, fermier campion la rapiță a devenit domnul Fabrizio Granziera. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Cujmir, județul Mehedinți, și a obținut o producție de 5.400 kg/ha cu hibridul PT298/Agile. „Noi lucrăm 1.000 ha, rapiță am semănat rapița după grâu, în total am avut 136 ha. După recoltatul grâului am scarificat, apoi am efectuat lucrări de pregătire cu discul și combinatorul și am fertilizat cu îngrășăminte complexe – 200 kg/ha. Semănatul a avut loc în data de 25 august și în toamnă am aplicat două insecticide și un erbicid.  În primăvară am fertilizat, la final de martie, cu 300 kg/ha uree, și am mai administrat două insecticide și două fungicide, prima aplicare la înflorit și următoarea la căderea petalelor. Cultura nu a fost irigată și am recoltat în a doua jumătate a lunii iulie. Am fost mulțumit de producția obținută, ne-am bucurat că nu s-a scuturat deloc. În această toamnă voi avea 170 ha cu rapiță, peste 100 ha vor fi cu hibrizi Pioneer”, a declarat domnul Granziera.

rapiță

În localitatea Prisăceaua, județul Mehedinți, își desfășoară activitatea fermierul campion Ionel Bogatu. Acesta a ales hibridul PT298/Agile și a obținut o producție de 5.300 kg/ha pe o suprafață de 100 ha. “Pentru rapiță planta premergătoare a fost grâul. De aceea terenul a fost arat, anul trecut s-a putut, apoi am intervenit cu terra discul în două treceri, am mai efectuat o trecere cu combinatorul și am fertilizat cu îngrășăminte complexe 18.46.0 – 200 kg/ha după care am semănat la începutul lunii septembrie. În toamnă cultura a primit două tratamente, primul a fost format din insecticid, fungicid și erbicid, iar în cea de a doua trecere am administrat insecticid, fungicid și îngrășământ foliar pe bază de bor. Am continuat în primăvară cu aplicarea tratamentelor, astfel că la început am mai administrat un erbicid, un fungicid și un insecticid, a doua trecere a constat în aplicarea unui fungicid, a unui insecticid și a unui îngrășământ foliar, iar ultima trecere, în faza de terminarea înfloritului, am aplicat insecticid și fungicid. În ceea ce privește fertilizarea, am mai administrat uree – 300 kg/ha. Cultura s-a comportat bine, am recoltat în jurul datei de 15 iulie și am fost mulțumit de rezultat”, a punctat domnul Bogatu. Fermierul a obținut această producție în cultură neirigată și a afirmat că în această toamnă va semăna 200 ha cu rapiță și ales deja trei hibrizi Pioneer. 

rapiță

Tot în județul Mehedinți, în localitatea Corzu, își desfășoară activitatea și următorul fermier campion, domnul Mădălin Brezoi. Acesta lucrează 350 ha, iar rapiță a semănat anul trecut pe 70 ha, după orz. Hibridul PT298/Agile i-a oferit o producție de 4.900 kg/ha. “Anul trecut am scarificat 20 ha și 50 ha le-am arat, după care am pregătit terenul cu discul, în două treceri. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu îngrășământ complex 20.20.0 – 190 kg/ha și am semănat la final de august, început de septembrie. În toamnă am aplicat un erbicid pentru frunză îngustă, un îngrășământ foliar pe bază de bor și a treia trecere a fost tot cu erbicid. În primăvară am aplicat trei insecticide, două treceri cu fungicide și un îngrășământ foliar. Am mai fertilizat în două tranșe: 300 kg/ha de uree în data de 23 martie și nitrocalcar 250 kg/ha în perioada 17 aprilie – 1 mai. Am recoltat după data de 20 iunie, acum așteptăm să semănăm din nou rapiță pe 70-80 ha și am ales hibrizii PT298 – 30 ha, PT303 – 10 ha, PT315 – 15 ha”, a precizat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a fost foarte mulțumit de producția obținută, iar media pe toată ferma la această cultură a fost de 4.500 kg/ha.

rapiță

Sârbu Alexandru din localitatea Drincea, județul Mehedinți, lucrează 250 ha de teren și a devenit fermier campion datorită hibridului PT303 Sclerotinia Protector care i-a oferit o producție de 4.400 kg/ha. “A fost primul an în care am semănat rapiță și nu ne-am așteptat să fie atât de bine, speram să obținem undeva la 3.000 de kg/ha. Am semănat rapița după grâu, am pregătit terenul corespunzător, adică am scarificat și apoi am efectuat câte o lucrare cu discul și combinatorul, după care am semănat în perioada 1-5 septembrie. În toamnă am efectuat două treceri cu erbicide și am aplicat un tratament ce a constat în fungicid, insecticid și regulator de creștere. În primăvară, perioada 20-25 martie, am aplicat uree cu eliberare controlată – 250 kg/ha, după care am aplicat un biostimulator, iar al doilea tratament a constat în aplicarea unui fungicid, a unui îngrășământ foliar pe bază de bor și a unui insecticid. Am recoltat la finalul lunii iunie și pot spune că am obținut o producție neașteptat de bună. Toamna aceasta vom semăna    70 ha cu hibrizii PT298, PT303 și PT314”, a punctat domnul Sârbu.

rapiță

În județul Olt, localitatea Călinești, își desfășoară activitatea fermierii campioni ing. Aura și Bogdan Juganu. Aceștia au ales hibridul PT298/Agile și au obținut 4.238 kg/ha. “În cadrul societății Magry TopGan SRL lucrăm 312 ha, 94 ha au fost anul acesta cu rapiță. Lucrările efectuate în fermă sunt cele esențiale precum aratul, discuitul și tăvălugitul. Hibridul PT298 a fost semănat în data de 5 septembrie, iar fertilizarea de care a beneficiat a fost următoarea: NPK 5.20.10 – 250 kg/ha aplicat în data de 25 august; uree – 150 kg/ha aplicată pe 13 februarie și încă 200 kg/ha în data de 8 aprilie. Tratamentele au fost aplicate două în toamnă, mai exact octombrie și noiembrie și două în primăvară, respectiv în aprilie și mai. Terenul nu a fost irigat, iar recoltatul a avut loc la începutul lunii iulie. Impresia noastră despre acest hibrid este una foarte bună și îl recomandăm cu încredere și celorlalți fermieri. Pentru toamna aceasta avem planificat să semănăm 150 ha cu rapiță, iar hibrizi Pioneer vom pune pe 75 ha și vom folosi PT298 și PT315”, au declarat ing. Aura și Bogdan Juganu. 

rapiță

În cadrul societății Agro Chimical din județul Olt, localitatea Brebeniîși desfășoară activitatea domnul Adrian Ciocloava care a cultivat hibridul PT298/Agile și a obținut o producție de 4.100 kg/ha. “Lucrăm 500 ha și 80 ha le semănăm în fiecare an cu rapiță. Hibridul PT298 a fost semănat după grâu, așa că terenul a fost arat și apoi am efectuat lucrări cu discul în funcție de solă, câte a fost nevoie, pentru a obține un pat germinativ cât mai bun. Am fertilizat la pregătirea terenului cu NPK 20.20.0 – 250 kg/ha, după care am semănat în jurul datei de 5 septembrie. În toamnă am aplicat trei insecticide și un fungicid, iar în primăvară am avut mai multe intervenții. Prima cu erbicid, am aplicat și două fungicide și trei insecticide și un foliar pe bază de bor. Fără îndoială a fost anul insecticidelor! Cultura a fost în neirigat și am recoltat în a doua jumătate a lunii iulie. Producția putea fi cu 200-300 kg/ha mai mare dacă nu s-ar fi scuturat, dar nu din cauza hibridului, ci din cauza ploii cu grindină. Cu siguranță potențialul hibridului este mai ridicat, a fost impresionantă cultura până la recoltat, de aceea am ales acest hibrid și pentru această toamnă”, a afirmat fermierul campion.

rapiță