Apel către Comisia Europeană: Fermierii români renunță definitiv la culturile de sfeclă de zahăr!

1

Industria zahărului din România se află în colaps, situația fiind agravată de importurile masive din Ucraina, este semnalul de alarmă tras de trei dintre europarlamentarii români, care cer Comisiei Europene măsuri urgente pentru sprijinirea acestui sector.

Într-o scrisoare adresată comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, europarlamentarii Carmen Avram, Daniel Buda și Dan Motreanu atrag atenția că numărul fabricilor de zăhăr din România s-a redus în mod semnificativ, iar tot mai mulți fermieri anunță că vor renunța definitiv la culturile de sfeclă de zahăr în urma eliminării cotelor de producție și a importurilor masive de zahăr din Ucraina.

„Alături de colegii mei, doamna Carmen Avram și domnul Dan Motreanu, am adresat o scrisoare Comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, în care ne-am exprimat profunda îngrijorare față de situația de pe piața zahărului alb și am solicitat acțiuni imediate pentru sprijinirea acestui sector. Considerăm că în contextul actual, este necesară o intervenție promptă și hotărâtă pentru a asigura stabilitatea și sustenabilitatea pieței zahărului alb din România!”, a anunțat Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

Cei trei parlamentari au atras atenția Comisiei Europene că, în timp ce producția din UE scade, în Ucraina se va mări producția cu 25%, ridicând capacitatea de export la o jumătate de milion de tone, în 2023-2024, iar în Europa urmează să intre în vigoare diverse acorduri comerciale cu țări terțe, care vor agrava situația.

„Dacă până acum exporturile din Ucraina au fost îndreptate preponderant către România și Polonia (mai mut de 80%), din toamnă ne putem aștepta la un influx masiv numai pe piața românească, întrucât Polonia, Ungaria și alte state membre ale UE și-au închis deja granițele pentru aceste produse”, mai spun cei trei parlamentari în scrisoarea pe care o puteți citi integral mai jos:

În aceste condiții, venind deja după alți șapte ani foarte grei din cauza eliminării cotelor de producție, a perturbărilor de piață provocate de BREXIT sau de diverse acorduri comerciale nefavorabile, din cauza secetei ori deciziilor luate haotic în privința produselor pentru protecția plantelor, deja cultivatorii și Patronatul Zahărului din România anunță că anul acesta ar putea fi nevoiți să renunțe definitiv la cultura de sfeclă de zahăr.

„Consecințele ar fi închiderea ultimelor fabrici autohtone de zahăr, pierderea de locuri de muncă și vulnerabilizarea unor regiuni din România. Am cerut un plan concret de acțiune pentru sprijinul producătorilor români afectați”, scrie și Carmen Avram pe pagina sa de Facebook.