Finanțare între 40.000 și 50.000 EURO pentru fermieri – Care sunt noile programe

5

Fermierii care vor să-și diversifice activitățile atât în mediul rural, cât și în cel urban, vor avea la dispoziție anul acesta două noi oportunități de finanțare – programele Start-Up Nation și Femeia Antreprenor. Deși nu sunt programe destinate exclusiv fermierilor, acestea reprezintă niște bune alternative la fosta submăsură 6.2 din PNDR 2014-2020, care promova investițiile non-agricole în mediul rural.

Potrivit informațiilor de la acest moment, finanțarea pentru Femeia Antreprenor va ajunge până la 200.000 lei/beneficiar, în timp ce pentru Start-Up Nation se vor oferi până la 250.000 lei/beneficiar. Potrivit consultanților, gradul de cofinanțare pe aceste programe va fi mai mic decât pe liniile de finanțare cu care sunt obișnuiți fermierii, din Planul Național Strategic.

”Este un moment important pentru finanțările din acest an, pentru că pe lângă liniile clasice agricole de finanțare pe care le cunoaștem, există două alte oportunități de finanțare care au fost anunțate recent. Este vorba despre cea de-a patra ediție a programului Start-Up Nation și cea de-a doua ediție a programului Femeia Antreprenor. Amândouă sunt planificate să înceapă la jumătatea lunii mai cel mai devreme.

Ele pot fi privite ca o alternativă pentru fosta măsură 6.2, pentru acele investiții pe care le putem face în spațiul rural, cu finanțări mici de până la 40.000 de euro sau 50.000 de euro, care au cofinanțări mai mici decât ceea ce se practică în acest moment pe liniile agricole, respectiv 10% sau 15%. Programele acestea de finanțare pot fi accesate de către fermierii care vor să-și diversifice activitățile sau care vor să înceapă o activitate non-agricolă.

Foarte important este faptul că programele vor permite și înființarea unor unități mici de procesare alimentară, ceea ce lipsește în momentul acesta în finanțările clasice din agricultură. Este vorba despre făbricuțe pentru procesarea laptelui, pentru procesarea fructelor, brutării, cofetării etc. Se pot realiza în mediul rural, dar la fel de bine pot fi făcute și în urban, nu este nicio limită în această privință.

Ca număr de finanțări ne așteptăm la cel puțin 1.000 de proiecte pentru Femeia Antreprenor și mult mai multe pentru Start-Up Nation”, a precizat consultantul Marian Dumitrache, pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.