Fonduri europene 2023 – Peste 10.000 de fermieri pot accesa finanțări anul acesta

10

Fermierii care vor să acceseze fonduri europene în anul 2023 vor avea la dispoziție o multitudine de scheme de finanțare, în funcție de sectorul din care fac parte, de dimensiunea fermei și de nevoile specifice. Dacă calendarul estimativ publicat de Ministerul Agriculturii va fi respectat, este posibil ca peste 10.000 de fermieri să acceseze fonduri europene în cadrul liniilor de finanțare deschise anul acesta.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, consultantul Andra Popescu a prezentat o scurtă analiză a măsurilor care vor fi lansate în anul 2023.

”Dacă ar fi să facem un total al sumelor care sunt puse în joc pentru anul 2023, vorbim de un total de 2,5 milioane de euro, ceea ce este foarte mult. Suma reprezintă puțin peste 15% din cele 15,8 miliarde euro, care reprezintă tot bugetul PNS 2023-2027. Am făcut o mică analiză și m-am uitat la numărul de beneficiari estimați, conform PNS, și iese ceva foarte generos. Probabil vom discuta de peste 10.000 de beneficiari, iar dacă ar fi să luăm în considerare și intervențiile pentru consiliere sau transfer de cunoștințe, beneficiari efectivi vor fi peste 20.000. Eu nu cunosc ca într-un an să se fi dat drumul la atât de multe măsuri dintr-o dată.

În iunie 2023, vom discuta despre lansarea DR-25 – modernizarea infrastructurii de irigații, cu un buget de 400 milioane euro. Înființarea sistemelor de irigații va fi lansată tot în iunie 2023, cu un buget de 102 milioane euro. Tot în iunie o să avem sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, cu un buget de 250 milioane euro. Dr-37 – transfer de cunoștințe, va avea un buget de 1,8 milioane euro, și care își propune să aibă peste 7.000 de beneficiari.

În iulie 2023 urmează încă cinci măsuri. Investiții în sectorul zootehnic, cu un buget de 224 milioane euro; investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole, cu 210 milioane euro; avem apoi intervenția LEADER, cu un buget de 500 milioane euro; crearea/modernizarea infrastructurii de acces agricolă, cu 100 milioane euro, precum și crearea/modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural, cu un buget de 200 milioane euro. Vara se termină cu intervenția DR-15 – investiții în exploatații pomicole, în luna august, cu un buget puțin peste 151 milioane euro.

Toamna, din octombrie, o să avem noi lansări. O măsură care va fi foarte accesată este DR-13 – achiziții de utilaje pentru sectorul vegetal, cu un buget de 100 de milioane euro; o noutate este consilierea în afaceri agricole, măsură lansată tot în octombrie 2023, cu un buget de 700.000 euro; avem apoi investiții pentru prevenirea răspândirii PPA, cu un buget de 10 milioane euro, iar anul se va termina în noiembrie cu o măsură foarte așteptată – investițiile în fermele de mici dimensiuni, cu un buget de 108 milioane euro, precum și investițiile în sectorul legume și/sau cartofi, cu un buget de 151 milioane euro”, a precizat Andra Popescu pentru AGRO TV.