Fonduri europene și subvenții pentru legumicultori în 2023 – Lista COMPLETĂ

7

Sectorul legumelor și fructelor din România este unul greu încercat, astfel că Ministerul Agriculturii va implementa, prin noul Plan Național Strategic (PNS), o serie de linii de finanțare și subvenții pentru legumicultori și producătorii de fructe în perioada 2023-2027. În rândurile de mai jos vă prezentăm lista cu intervențiile pentru sectorul legume-fructe incluse în PNS.

Potrivit Ministerului Agriculturii, aceste măsuri de sprijin au în vedere următoarele obiective:

  • creșterea viabilității fermelor, stabilizarea veniturilor fermierilor, eliminarea discrepanțelor dintre veniturile fermierilor si cele din alte sectoare de producție,
  • îmbunătățirea infrastructurii utilizate pentru planificarea și organizarea producției,
  • ajustarea producției organizațiilor de producători la cerințele unor piețe de desfacere specifice,
  • concentrarea ofertei și introducerea pe piață a produselor,
  • îmbunătățirea competitivității,
  • stabilizarea costurilor de producție,
  • îmbunătățirea comercializării, prin promovare și comunicare,
  • prevenirea situațiilor de criză și gestionarea riscurilor, cercetarea și dezvoltarea, metode și tehnici de producție care respectă mediul, contribuția la atenuarea schimbărilor climatice,
  • creșterea competitivității exploatațiilor pomicole si a celor de legume fructe,
  • reconversia plantațiilor pomicole,
  • integrarea metodelor de agricultura de precizie la nivelul exploatatiilor si a inovării,
  • formare profesională.

În ceea ce privește intervențiile sprijinite prin Pilonul I, sectorul de legume-fructe este sprijinit prin intervențiile aferente sprijinului cuplat de producție care vizează atât legumele cultivate în câmp pentru consum în stare proaspătă sau destinate industrializării cât și cele cultivate în sere și solarii (tomate, castraveți, ardei, vinete) dar și cel care vizează producția de fructe în stare proaspătă sau destinate industrializării (prune, mere, cireșe, vișine, caise și piersici) cu scopul de a asigura venituri decente fermierilor, creșterii viabilității fermelor, menținerea producției de anumite produse agricole care fără acest sprijin ar dispărea sau s-ar reduce semnificativ.

Sprijinul cuplat este completat de plățile directe decuplate de producție – BISS, CRISS (după caz), CYS (după caz) – contribuind împreună la creșterea viabilității fermelor, stabilizarea veniturilor fermierilor, menținerea producției agricole, îmbunătățirea performanței economice precum și creșterea gradului de reziliență a exploatațiilor agricole.

Totodată în vederea îndeplinirii obiectivelor de mediu, fermierii din sectorul de legume-fructe sunt încurajați în a aplica practici agricole benefice pentru mediu și climă prin ecoscheme.

În mod complementar, intervențiile din Pilonul II privind investițiile adresate sectoarelor legume-fructe vin să completeze sprijinul acordat prin Pilonul I pentru aceste sectoare cheie în vederea creșterii competitivității și rezilienței fermelor.

În vederea capitalizării, consolidării și creșterii competitivității, legumicultorii vor fi sprijiniți prin următoarele intervenții:

  • DR-15 – Investiții în exploatațiile pomicole
  • DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi
  • DR-33 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol
  • DR-35 – Dezvoltarea cooperării în cadrul lanțului valoric

În cadrul intervenției adresate procesării investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole sectorul legume-fructe este sprijinit prin intermediul investițiilor individuale sau colective pentru înființarea, extinderea și/sau modernizarea infrastructurii de condiționaredepozitare și/sau procesare, comercializare a produselor agricole și pomicole, asigurând astfel un nivel optim al calității atât a produselor proaspete cât și al celor procesate (DR-22 și DR-23).

Totodată, susținerea sectorului are în vedere și asigurarea sprijinului pentru producția ecologică de legume-fructe, prin intervenția specifică din cadrul Pilonului II se acordă plăți compensatorii/ha pentru producătorii de legume-fructe în sistem ecologic, atât în perioada de conversie cât și pentru producția certificate (DR-04 și DR-05).