Forumul APPR sărbătorește 10 ani de cercetare prin lansarea Catalogului destinat culturilor de toamnă 2023

3

Catalogul de culturi de toamnă, ediția 2023, a fost lansată azi, 14 septembrie și
marchează un deceniu de activitate de cercetare a Forumului APPR.

„Cercetarea este baza de la care a pornit asociația noastră, a fost și rămâne unul
dintre pilonii principali ai activității Forumului APPR. Acest an este unul cu o
însemnătate deosebită pentru noi, fiindcă aniversăm 10 ani de cercetare agricolă,
10 ani plini de realizări importante, 10 ani în care am ajutat fermierii să facă alegeri
informate”. – Alina CREȚU, Director Executiv al Forumului APPR.

Rețeaua de testare R.I.T.A.C. are 7 culturi înscrise: Porumb, Floarea-soarelui, Grâu,
Orz, Rapiță, Soia, Sorg și 37 de locații de testare, prin cercetare aplicată în sistem de
microparcele randomizate.

”În fiecare an, echipa de cercetare a Forumului APPR analizează fiecare locație de
testare pentru ca rezultatele să fie cât mai precise. Rigurozitatea caracterizează
fiecare acțiune a noastră, tocmai pentru a aduce fermierilor, o dată cu rezultatele,
și încrederea că fac alegerile cele mai bune pentru fiecare soi pe care aleg să îl
cultive” – Cristina RADU, Directorul Centrului de Cercetare al Forumului APPR.

Peste 350 de varietăți sunt testate anual, iar rezultatele sunt centralizate în Rapoartele
anuale realizate de Forumul APPR și sunt puse la dispoziția fermierilor în mod
gratuit.
Catalogul de culturi de toamnă 2023 poate fi accesat la următorul link:
https://forumulappr.ro/rezultate-culturi-de-toamna/