Fostul ministru, Eugen Teodorovici, vrea ca statul să cumpere grâu cu 3 lei/kg de la fermieri

6

Fostul ministru al fondurilor europene și al finanțelor publice, Eugen Teodorovici, vine cu o serie de propuneri radicale pentru sprijinul fermierilor români.

Prezent în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Agricultura la Raport”, la AGRO TV, Eugen Teodorovici a propus niște măsuri care au stârnit mirarea fermierilor prezenți în platou sau în fața ecranelor. Printre acestea se numără și propunerea ca statul să cumpere cereale de la fermierii români, la prețuri de aproape trei ori mai mari decât cele de pe piața liberă.

”Dumneavoastră vreți să vindeți producția de grâu, porumb și așa mai departe; cui o vindeți nu vă interesează. Din păcate, aveți un ministru la agricultură care nu vă înțelege și nu vă ajută, la al doilea mandat, habar nu are.

Vă dau un exemplu de soluție, care se poate aplica și la grâu, și la conservele de carne etc. Dacă România produce 9 milioane de tone de grâu, poate stoca 5 milioane, statul trebuie să modifice legea rezervelor de stat, astfel încât să stocheze între 3 și 5 milioane de tone. După care vă dă dumneavoastră preț cât vrea mușchiul lui, statul român. Azi e 1,1 lei/kg grâul, statul vă de 3 lei/kg. Asta trebuie să facă statul român pe cereale, pe conserve și așa mai departe”, a spus Eugen Teodorovici în direct la AGRO TV.

Fostul ministru de finanțe mai susține și că Guvernul ar putea să majoreze subvențiile fermierilor până la 1.000 euro/hectar, sau că statul ar trebui să declare stare de calamitate din cauza secetei, iar dacă situația nu este suficient de gravă, să o ”facă din cifre” să pară astfel, pentru a putea acorda măsuri de piață mai avantajoase pentru fermieri.

Pentru a vedea declarațiile complete ale lui Eugen Teodorovici, vă invităm să urmăriți înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”, pe canalul de youtube AGRO TV.

video
play-sharp-fill