MADR zice că plătește! APIA a autorizat 126 de milioane de euro!

11

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) respinge acuzațiile lui Dacian Cioloș cu privire la întârzierea subvenţiilor pentru agricultură ecologică, arătând că plata acestora a început încă din din 14 februarie.

Astfel, MADR a anunțat, luni, printr-un comunicat remis AGERPRES, că aproape 126 de milioane euro au fost autorizate pentru plata subvenţiilor acordate fermierilor în agricultura ecologică şi măsuri de agromediu derulate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar plăţile se fac în două tranşe până la 30 iunie 2023.

Potrivit reprezentanților MADR, începând cu data de 14 februarie 2023, APIA a demarat plata finală aferentă campaniei 2022 pentru fermierii care au solicitat plăţi în cadrul măsurii 11 – agricultură ecologică şi care au primit deja plata în avans în perioada 17 octombrie – 29 noiembrie 2022. Începând cu aceeaşi dată, APIA a demarat şi plata fermierilor care au solicitat plăţi în cadrul măsurii 10 – agro-mediu şi climă, până la incidenţa plafonului FEADR alocat prin PNDR 2014 – 2020, urmând ca ulterior atingerii plafonului, plăţile să se efectueze din alocarea EURI.

„Precizăm faptul că, până la această dată, pentru cele două măsuri din Campania 2022, s-a autorizat la plată suma de 125,98 milioane euro. Din această sumă, 22,29 milioane euro provin din noul fond EURI, (…) Plăţile către fermieri se acordă în perioada 1 decembrie-30 iunie a anului calendaristic următor, iar acestea se fac în maximum două tranşe, în perioada menţionată, în conformitate cu art. 75 «Plăţile către beneficiari» din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013”, se mai arată în comunicatul MADR, citat de AGERPRES.

Ministerul Agriculturii vine cu aceste precizări după ce Dacian Cioloş, actual europarlamentar și fost comisar european pentru Agricultură, a cerut, luni, demiterea ministrului Petre Daea, susținând că plata subvenţiilor pentru agricultură ecologică şi măsurile de agromediu, precum și plata despăgubirilor pentru secetă sunt blocate.

Reprezentaţii MADR resping, totodată, ca „nefondate şi neadevărate” afirmaţiile europarlamentarului Dacian Cioloş prin care susţine că sistemul informatic pentru efectuarea plăţilor APIA nu este pregătit şi că nu a fost contractată nicio firmă care să dezvolte modulele în sistemul de plăţi.

„APIA a dezvoltat funcţionalităţile informatice necesare pentru efectuarea plăţilor din EURI în termenul stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Respingem ca nefondate şi neadevărate afirmaţiile europarlamentarului Dacian Cioloş prin care susţine că sistemul informatic pentru efectuarea plăţilor APIA nu este pregătit şi că nu a fost contractată nicio firmă care să dezvolte modulele în sistemul de plăţi. Pentru stoparea răspândirii de informaţii false în spaţiul public, precizăm că APIA a încheiat la data de 11.01.2023 un acord cadru pentru servicii de dezvoltare, extindere şi mentenanţă a sistemului informatic al APIA de gestionare a cererilor de plată, care asigură dezvoltarea/adaptarea tuturor funcţionalităţilor informatice pentru derularea optimă şi în condiţii legale a schemelor de plăţi. Apreciem că informaţiile prezentate trebuie să se bazeze pe o verificare prealabilă a conformităţii cu starea de fapt a lucrurilor şi să nu vizeze doar denigrarea imaginii instituţiei şi calomnierea personalului acesteia”, se arată în replica MADR.