Fractură în rândul fermierilor români! Forumul APPR: „Ne delimităm!”

3

O ruptură de proporții s-a produs în Joia Mare în rândul fermierilor români, la mai puțin de o săptămână după amplele proteste din 7 aprilie. Astfel, invocând un mod de raportare nepotrivit la politicile europene, Forumul APPR și-a anunțat retragea din Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), o structură ce reunea patru dintre cele mai puternice organizații de fermieri din România: LAPAR, Pro Agro, UNCSV și, evident, Forumul APPR.

„Pe această cale vă informăm că astazi, 13 aprilie 2023, consiliul director al Forumului APPR, reunit în ședință de urgență, a decis unilateral și a votat în unanimitate ieșirea organizației noastre din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, structură informală constituită în baza unui acord de colaborare inter-organizațională la data de 03 martie 2020 și actualizat ulterior în 2021 și 2022”, se arată într-o adresă trimisă de Forumul APPR conducerilor celor trei parteneri de alianță.

„Hotărârea noastră a fost luată în urma disensiunilor grave și diferențelor de opinie majore pe care le-am constatat în cadrul Alianței pe parcursul ultimelor luni. Nu suntem de acord cu abordările și mesajele de tip extremist, populist si anti-european, cu dezinformările și afirmațiile nefondate și neargumentate care au fost lansate în spațiul public în numele Alianței. Considerăm că acestea ne aduc prejudicii de imagine și am hotărât să ne delimităm de astfel de abordări. În interesul fermierilor noștri, suntem obligați să căutam soluții constructive pentru a rezolva problemele sectorului – și aceștia ne-au transmis că această alianță informală nu mai constituie cadrul necesar. Decizia CD al FAPPR are efect imediat”, se precizează în adresa înaintată de Forumul APPR către partenerii din Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Decizia vine la doar două zile după ce o delegație a Forumului APPR, formată din Alina Crețu, director executiv, și Tiberiu Stan, vicepreședinte FAPPR, a participat, pe 11 aprilie 2023, în Polonia, la o reuniune a reprezentanților fermierilor din Cehia, Bulgaria, Polonia și Slovacia (foto jos), având ca temă principală găsirea de soluții la situația privind tranzitul și importul cerealelor din Ucraina și diminuarea impactului lor direct asupra piețelor din statele limitrofe conflictului. În acest sens, au fost dezbătute mai multe chestiuni: demersurile autoritățile poloneze pentru limitarea tranzitului și interzicerea cerealelor de proveniență ucraineană; solicitările fermierilor cehi, bulgari, polonezi, slovaci și români adresate Comisiei Europene, concentrate într-un Protocol de solidaritate, conținând revendicari similare cu cele pe care Forumul APPR le-a solicitat în ultimele sale demersuri publice; transmiterea unui apel ferm către autoritățile europene de a acționa rapid în vederea soluționării acestor revendicări, pentru evitarea unui protest comun, la Bruxelles, al fermierilor semnatari. De asemnea, delegația română a avut o întrevedere cu Robert TELUS, noul ministru al agriculturii din Polonia, în vederea consolidării relațiilor dintre fermierii români și cei polonezi.Forumul APPR