Fructele exotice, o afacere ratată pentru cultivatorii autohtoni în 2023

1

Fructele exotice sunt pentru mulți pomicultori o sursă sigură de câștig, deoarece mulți pofticioși le preferă, le caută și le consumă ca pe niște adevărate delicatese. Dacă așa stau lucrurile de obicei, în această vară se pare că sorții nu le surâd cultivatorilor argeșeni.

”Anul acesta este neașteptat de prost. Părul japonez a fost plin de flori, dar temperaturile extrem de scăzute din primăvară au prăpădit tot, așa că la cules am putut număra fructele în pom, au rodit extrem de puțin”, spune Nicolae Popa, pomicultor din comuna Dărmănești, județul Argeș.

Cam la fel stau lucrurile și la alte specii. Banana nordului, spre exemplu, sau smochinele, sunt foarte puține în pomi, abia dacă îi ajung producătorului pentru consumul familiei, în timp ce în alți ani au ajuns și la vânzare.

”Moșmonul, dacă așa l-aș fi văzut prima dată, nici nu m-aș fi gândit să îl plantez. În alți ani, pe vremea asta, crengile erau pline, câte frunze, tot atâtea fructe. Acum ici-colo vezi câte unul. Dacă nici smochinul nu este plin de fructe, vă dați seama cât de prost le-a mers anul acesta. Până acum ar fi trebuit să mâncăm fructe, ele sunt încă verzi și foarte puține”, mai spune pomicultorul.

În livada sa, foarte generoasă de altfel, vedem și măslin dobrogean, dar nici el nu este la fel de plin ca în anii anteriori.