GFFA 2021 a adunat 80 de miniștri ai agriculturii de la nivel mondial, printre care și Secretarul de Stat Gheorghe Ștefan

2
GFFA 2021 a adunat 80 de miniștri ai agriculturii de la nivel mondial, printre care și Secretarul de Stat Gheorghe Ștefan

Secretarul de stat Gheorghe Ștefan a participat în sistem videoconferință la reuniunea miniștrilor agriculturii de la Berlin din cadrul Forumului Global pentru Alimentație și Agricultură 2021 (GFFA 2021), alături de 80 de miniștri ai agriculturii de la nivel mondial și de numeroși reprezentanți la nivel înalt ai organizațiilor internaționale (Secretarul general al ONU, directorul executiv al Programului Mondial Alimentar al Națiunilor Unite – laureat al Premiului Nobel pentru Pace 2020, directorul general al FAO, directorul general al OMS, președintele FIDA, directorul global al Băncii Mondiale, directorul general adjunct al Organizației Mondiale a Comerțului, directorul general al OIE etc.).

Alături de secretarul de stat s-a aflat Bogdan Bazgă, consilier afaceri europene și expert național în probleme de securitate alimentară.

Reuniunea, prezidată de Julia Klöckner, ministrul federal pentru alimentație și agricultură al Republicii Federale Germania a fost organizată în data de 22 ianuarie 2021 și a vizat subiectul „Cum să hrănim lumea în vremuri de pandemie și schimbări climatice?”.

În cadrul întâlnirii, participanții și miniștrii au încercat să găsească răspunsuri la  următoarele teme de interes major pentru toate țările: modul în care sistemele alimentare pot deveni mai puternice în urma pandemiei și mai rezistente la schimbările climatice, contribuția sectorului agricol la prevenirea viitoarelor pandemii.

Reuniunea a cuprins patru paneluri de discuții dedicate următoarelor tematici: răspuns la pandemia COVID-19, prevenirea viitoarelor pandemii, atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la schimbările climatice.

În cadrul intervenției sale, oficialul MADR a declarat că una dintre principalele priorități este să anticipăm rolul vital al atenuării și adaptării la schimbările climatice, să încurajăm și să sprijinim  fermierii pentru o mai bună eficiență a activităților lor agricole, prin intermediul noilor tehnologii și inovării prietenoase cu mediul, pentru a avea un sector agricol mai atractiv pentru viitoarele generații de fermieri.

Totodată, secretarul de stat a subliniat că agricultura nu este doar o activitate fundamentală expusă riscului schimbărilor climatice, ci este, de asemenea, un factor principal al schimbărilor climatice și de mediu pentru dezvoltarea rurală, gestionarea durabilă a resurselor naturale și securitatea alimentară.

România susține cooperarea și implicarea internațională și evidențiază necesitatea unei solidarități multilaterale pentru minimizarea impactului pandemiei actuale COVID 19 asupra securității alimentare, pentru prevenirea viitoarelor pandemii, precum și pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice.

Secretarul de stat Ștefan a subliniat importanța promovării comerțului internațional prin încurajarea unei producții eficiente și rentabile din utilizarea resurselor disponibile, prin îmbunătățirea productivității și calității, sporind în același timp oportunitățile și veniturile din export pentru a genera profituri la nivelul economiilor naționale și internaționale și pentru a revitaliza agricultura și economiile.

Prin urmare, comerțul internațional agricol poate juca un rol major în promovarea dezvoltării economice, a prosperității și a reducerii sărăciei, în special în zonele rurale, contribuind decisiv la asigurarea securității alimentare mondiale, a stabilității și a păcii.