Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune la dispoziția crescătorilor de animale un program de sprijin pentru realizarea unor sisteme integrate prin care aceștia să poată colecta și valorifica gunoiul de grajd, a anunțat, luni, ministrul mediului, Mircea Fechet, aflat într-o vizită la o fermă zootehnică din comuna Vlădeni, județul Iași.
Ministrul Fechet s-a arătat mulțumit de faptul că tot mai mulți fermieri români înțeleg necesitatea asigurării unui climat sănătos pentru mediul înconjurător, prin prevenirea poluării, reducerea consumului energetic, reducerea deversărilor de apă și a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și printr-o bună gestionare a deșeurilor agricole, printre care se numără și gunoiul de grajd.
„Gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole la ferma zootehnică din comuna Vlădeni, pe care am vizitat-o astăzi, este un exemplu de ,«așa da!». Denumită în 2015 drept «Cea mai productivă fermă din România», aceasta se ocupă cu creșterea suinelor și bovinelor, deținând peste 1.600 de vaci, care oferă aproape 60 de litri de lapte, pe zi, fiecare. M-am bucurat să găsesc în cadrul vizitei mele din județul Iași antreprenori dedicați și preocupați de agricultura românească. Am fost impresionat de managementul acestei societăți care se angajează să asigure un climat sănătos pentru mediul înconjurător prin promovarea sustenabilității și prevenirea poluării, mai ales prin reducerea consumului energetic, a deversărilor de apă, a emisiilor de gaze în aer, buna gestionare a deșeurilor”, a scris Mircea Fechet pe pagina sa de Facebook.
Potrivid ministrului, bugetul total pe care România îl are la dispoziție pentru noul program ce vizează gunoiul de grajd se ridică la 1,13 miliarde de lei și este alocat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Bugetul pe care îl avem prin PNRR, de 1,13 miliarde lei, pentru sistemele integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd este o oportunitate importantă pentru cei care activează în domeniu. Îmi doresc să avem, într-un viitor cât mai apropiat, multe astfel de ferme și societăți care înțeleg că acesta este drumul spre un viitor verde, sănătos și vreau să mulțumesc tuturor autorităților locale care au început deja să implementeze sistemele privind managementul deșeurilor”, a adăugat ministrul mediului, Mircea Fechet.