Lucrătorii de la Poliția Animalelor au desfăşurat, în 2023, peste 9.000 de controale şi au salvat peste 900 de animale aflate în situaţii de pericol, a transmis, sâmbătă, Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) printr-un comunicat de presă.
Potrivit datelor puse la dispoziție, poliţiştii structurilor pentru protecţia animalelor au organizat 9.406 controale/acţiuni, dintre care 90 de percheziţii percheziţii la domiciliile unor persoane fizice sau la sediul unor entităţi, în urma cărora au întocmit 2.302 dosare penale şi au aplicat 15.547 de sancțiuni contravenționale în valoare de 8.252.080 de lei. De asemenea, ca urmare a activităţilor desfăşurate, faţă de 92 de persoane a fost luată o măsură preventivă de reţinere, arestare sau controlul judiciar. Totodată, pe parcursul anului trecut, oamenii legii au acţionat pentru salvarea şi extragerea imediată din situaţii de pericol a 916 de animale, fiind emise 441 de ordine de plasare în adăpost.
Poliţiştii au efectuat cercetări în 12.582 de petiţii/sesizări şi au intervenit la 656 de sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.
Reprezentanții IGPR au ținut să atragă atenția că Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor şi ale amenzilor contravenţionale prevăzute în forma de bază a actului normativ.
„Cu titlu de exemplu, potrivit art. 25, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă «folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă», cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă «practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive» şi cu închisoare de la 2 la 7 ani «uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept»”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, ca element de noutate, a fost incriminată zoofilia, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
De asemenea, dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenţionale erau cuprinse între 1.000 de lei şi 3.000 de lei, potrivit noilor prevederi, poliţiştii pot aplica amenzi contravenţionale cuprinse între 3.000 de lei şi 12.000 de lei, în cazul constatării următoarele fapte: nerespectarea obligaţiei deţinătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare suficientă, îngrijire, atenţie şi asistenţă medicală; folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri; abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului; administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului; folosirea de mijloace de dresaj care să provoace traume psihice sau fizice, precum şi metode care să prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului.