S-au terminat banii pentru tinerii fermieri! Ce șanse de finanțare mai au în 2024

21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a închis linia de finanțare pentru tinerii fermieri, DR-30. Fondurile disponibile pentru instalare s-au epuizat atât pe componenta montană, cât și pe cea națională.

Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AFIR, 1.879 de fermieri au depus cereri de finanțare pentru zona montană, în timp ce pentru zona națională s-au depus 3.761 de cereri. Valoarea totală a cererilor depuse însumează 394,8 milioane de euro, în timp ce fondurile disponibile pentru tinerii fermieri sunt de 250 de milioane de euro.

În perioada următoare, funcționarii de la AFIR urmează să evalueze proiectele și să facă selecția fermierilor eligibili pentru finanțare.

Având în vedere că în această sesiune s-a pus la bătaie întregul buget al intervenției DR-30 (instalarea tinerilor fermieri) pentru perioada 2023-2027, tinerii fermieri nu vor mai avea posibilitatea de instalare în anii următori.

Totuși, pe parcursul acestui exercițiu financiar urmează să fie lansată și intervenția DR-12, care se referă investițiile în consolidarea exploatațiilor pentru tinerii fermieri instalați și fermierii recent instalați. Prin această linie de finanțare, tinerii fermieri vor avea posibilitatea să acceseze un sprijin de 200.000 euro/fermă, cu o intensitate de 80% din costurile eligibile.

Momentan nu există un ghid al solicitantului sau o dată de lansare fixă pentru intervenția DR-12. Condițiile generale care trebuie îndeplinite de către beneficiari, cuprinse în fișa intervenției din PNS, le puteți găsi AICI (click).