Încep controalele APIA pe teren! Când vin inspectorii în ferme

Inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se pregătesc de începerea vizitelor pe teren. Potrivit directorului general al APIA, Adrian Pintea, eșantioanele de control vor fi transmise săptămâna viitoare către toate centrele județene, iar apoi vor începe controalele APIA în ferme.

Tot acest proces urmează să se deruleze până la sfârșitul lunii septembrie, după care rapoartele de control vor fi încărcate în sistemul informatic și va începe plata avansului.

”Toate cererile depuse în aplicația IPA Online au fost importate în baza mare de date IACS – Sistemul Integrat de Administrare și Control. Acolo se iau la mărunțit toate dosarele, se rulează controalele administrative, adică se verifică fiecare dosar electronic, să vedem dacă îi lipsește vreun document, dacă a greșit funcționarul în momentul în care a preluat un dosar, să vedem dacă apar anumite erori. În momentul în care se termină controlul administrativ, pregătim eșantioanele de control.

Undeva de săptămâna viitoare vom transmite eșantioanele de control pentru fiecare centru județean și vor începe controalele pe teren, care trebuie finalizate până la sfârșitul lunii septembrie, astfel încât primele două săptămâni ale lunii octombrie să fie pentru introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic și să pregătim avansul anului 2023”, a precizat șeful APIA, Adrian Pintea, pentru AGRO TV.