Informații proaspete de la cadastru despre vânzarea terenurilor agricole

4

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a transmis cele mai proaspete informații cu privire la vânzarea terenurilor agricole.

Concret, în luna mai 2021, județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole sunt Brăila – 287, Bihor – 284 și Arad – 266.

Chiar dacă furnizată constant de ANCPI, informația apare în piață la scurt timp după o conferință de presă susținută recent de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Cu această ocazie, șeful MADR a spus că terenurile agricole ajung la străini pentru că românii le vând de bunăvoie.

Conform spuselor oficialului, acest fenomen este greu de împiedicat, pentru că, în ciuda oricărui efort făcut de autorități, piața este una liberă, iar cei care fac astfel de tranzacții vor găsi mereu căile legale să le realizeze.

„Poziționarea aceea că se vinde pământul străinilor, acest lucru se întâmplă tot timpul, pentru că îl vând românii. Deci românii vând pământul străinilor. Sunt societăți comerciale care cumpără teren, iar acele societăți comerciale sunt preluate de alte societăți comerciale care au acționariat străin. Acest lucru se întâmplă, nu poate fi oprit.

În Franța, care are încă din anii 1960 o autoritate care încerca să controleze ambele aspecte, și deținerea terenului și munca terenului, au putut controla doar persoanele fizice. În momentul în care tranzacțiile au început să se facă pe persoane juridice, nici în Franța nu s-a mai putut opri acest lucru”, a precizat Adrian Oros.

Potrivit șefului MADR, nici legea vânzării terenurilor agricole intrată în vigoare la sfârșitul anului trecut nu a îmbunătățit situația.

Mai mult, oficialul susține că noua lege a oprit complet tranzacțiile, fiind 74.000 de tranzacții care au fost blocate la intrarea ei în vigoare.

De altfel, în a cincea lună a anului în curs au fost vândute, la nivelul întregii țări, 47.773 de imobile, cu 15.684 mai multe față de perioada similară a anului 2020.

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna mai 2021 este cu 7.796 mai mic față de luna aprilie.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în mai 2021, în București – 9.158, Iași – 2.842 și Timiș – 2.761.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Călărași – 112, Covasna – 179 și Teleorman – 271.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în aprilie 2021, a fost de 23.263, cu 2.563 mai mare față de aprilie 2020. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 4.532, Ilfov – 1.096 și Cluj – 1.828. La polul opus se află județele Covasna – 71, Gorj – 76 și Harghita – 108.