Instalarea tinerilor fermieri – Vestea momentului, dată de șeful AFIR, Adrian Chesnoiu

Tinerii fermieri care sperau la o nouă linie de finanțare pentru instalare trebuie să știe că, în actualul exercițiu financiar, nu va mai fi lansată o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru intervenția DR-30 – sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Anunțul a fost făcut de directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, la AGRO TV, în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”.

”Măsura pentru tinerii fermieri, alta decât cea anunțată, nu vom mai avea. Cred că este un lucru important ceea ce am reușit să realizăm prin această nouă intervenție, ca cei care au fost instalați pe 6.1 să poată beneficia de finanțare de până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea fermei sau cei care s-au instalat de mai puțin de 5 ani, dar au până în 45 de ani. Deci cumva am gândit o continuitate pentru cei care deja au fost instalați”, a precizat Adrian Chesnoiu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Astfel, tinerii agricultori care s-au instalat deja în ultimii ani, prin Submăsura 6.1 sau care au început activitatea agricolă recent, vor putea obține finanțări de până la 200.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor, prin intervenția DR-12, care va fi lansată la 1 decembrie.

Practic, măsura vine ca o continuare a sprijinului acordat, însă nu există o linie nouă pentru instalarea tinerilor fermieri în actualul Plan Strategic PAC 2023-2027.

Related Articles