Dacă în zona de vest a țării, fermierii se laudă cu producții record anul acesta, situația este cu totul diferită la polul opus, în județul Galați. Aici, în ferma lui Gavrilă Tuchiluș, producțiile par să se înrăutățească de la an la an, iar pierderile înregistrate în ferma vegetală vorbesc ce la sine.
Potrivit fermierului gălățean, deși a investit peste 4.000 de lei/hectar în majoritatea culturilor, recoltele sunt extrem de slabe.
”La porumb avem 4.200 lei/hectar cheltuiala, la floarea soarelui este 4.500 lei/hectar, la rapiță în jur de 4.600-4.700 lei/hectar, la grâu 4.000 de lei/hectar și la orz 3.700 lei/hectar. Producțiile obținute sunt: la orz 830 kg/hectar, la rapiță 930 kg/hectar, iar la grâu în jur de 1.200 kg/hectar.
Acum 15-20 de ani, când natura era aproape de normal, făceam 6.800 kg/hectar la grâu, 7.200 kg/hectar la orz, 10 tone de porumb la hectar, făceam trei coase de lucernă. Acum avem lucernă la care am făcut doar o ușoară coasă în primăvară, iar în rest stă pământul pârloagă, 340 de hectare”, a precizat Gavrilă Tuchiluș pentru AGRO TV, în emisiunea ”Portret de fermier”.
Cât pierde în fiecare an fermierul pe partea de producție vegetală, dar și cum reușește să-și ducă mai departe afacerea, aflați în ediția completă a emisiunii ”Portret de fermier”, realizată de Ovidiu Ghinea.






