Județ DISTRUS de pesta porcină! ”Apar focare aproape zilnic!” Autoritățile sunt în ALERTĂ

4

Pesta porcină africană face ravagii în județul Buzău, acolo unde s-a extins în aproape toată zona de câmpie. Situația a scăpat total de sub control, iar autoritățile se află în imposibilitatea de a mai controla răspândirea virusului. Buzăul a ajuns să numere 27 de focare, dintre care 3 sunt suspiciuni, însă în spatele fiecărui focar se află alte zeci sau chiar sute de exploatații de contact.

Din anchetele epidemiologice, în spatele unui focar au fost identificate uneori 20-30 de exploatații de contact”, a precizat Ciprian Botezatu, director adjunct DSVSA Buzău.

Potrivit medicilor veterinari din zonă, situația a ajuns aproape imposibil de controlat, mai ales că oamenii care cresc porci în gospodării sunt total dezinteresați. ”Ajungem acum să fim anunțați chiar și după 2-3 săptămână după primele suspiciuni. Ni se pun la dispoziție doar porcii care nu îndeplinesc condițiile pentru sacrificare în interes familial. Nu mai găsim decât scroafe abia fătate, porci foarte mici. Restul animalelor, deși aveau semne de boală, au fost sacrificate până la sosirea noastră”, spun medicii veterinari.

Pe lângă activitățile de comerț extrem de intense, autoritățile au mai identificat un alt fenomen extrem de grav care duce la răspândirea bolii. Oamenii au început să arunce animalele moarte sau resturi după sacrificarea suinelor bolnave de pestă porcină în extravilanul localităților, creând astfel adevărate focare de infecție.

”Am întâlnit situații cu mulți câini comunitari care au fost surprinși cu părți componente de la cadavrele provenite de la porcii domestici”, a spus Ciprian Botezatu.

Primarii au fost înștiințați cu privire la toate aceste situații și cauze care fac ca pesta porcină să cuprindă cât mai multe localități și li s-a transmis ce au de făcut pe viitor pentru a contribui la stoparea răspândirii virusului.

Un avertisment a fost dat și de reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție care de acum înainte trebui să informeze zilnic Prefectura Buzău cu privire la sancțiunile date celor care încalcă măsurile privind răspândirea virusului pestei porcine africane.