Instituții desființate la MADR – Ce se întâmplă cu APIA și AFIR!

De acum încolo, gata cu birocrația la MADR! Cel puțin pe… hârtie.

Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a unor instituții aflate în subordinea acestuia, a fost publicat luni pe site-ul ministerului.

Noului act normativ reglementează o serie de „măsuri care să vină în sprijinul fermierilor, prin debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative, prin înglobarea într-un singur loc a unor structure administrative cu rol de reglementare în domeniul agriculturii, acțiuni menite să conducă la o informare mai eficientă a beneficiarilor actului administrativ”.

Printre instituțiile din subordine a MADR care urmează să se desființeze se numără: Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”, Agenția Națională a Zonei Montane, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialul Săditor, Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, Inspectoratele Teritoriale pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice, Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului, Direcția pentru Agricultură a Municipiului București, Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa.

Acestea urmează să fie absorbite prin comasare de către alte instituții sin subordinea MADR, care vor prelua integral atât activitățile specifice ale instituțiilor desfințate, cât și personalul acestora, „pe posturile înființate în acest scop, cu încadrarea în numărul de posture aprobate acestor instituții, potrivit prevederilor legale, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul intituției care preia activitatea”. Proiectul de ordonanță de urgență mai prevede că „în situația în care dreturile salariale din cadrul instituției care preia activitatea sunt mai mici decât cele din cadrul instituției desființate, personalul instituțiilor care se desființează beneficiază de drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a preentei ordonanțe de urgență”.

În ceea ce privește comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de care se tot vorbește de câțiva ani, aceasta nu va avea loc, deocamdată.

Singurele prevederi ale noului act normativ care le vizează sunt că APIA va prelua, prin centrele județene, activitatea de control și monitorizare din cadrul Oficiilor județene de zootehnie și centrlor regionale de zootehnie ale Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu” și că atât APIA, cât și AFIR, alături de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) „se exceptează (…) de la aplicarea prevederilor din capitolul III – Măsuri pentru disciplina economico-financiară a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”.

Mai multe amănunte cu privire la restructurarea din cadrul MADR puteți afla consultând proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului în secțiunea „Transparență decizională”.

Să sperăm la o debirocratizare reușită a MADR și o viață cât mai ușoară a fermierilor români în relația cu instituțiile de profil.