Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat noul Ordin pentru aprobarea sistemului de sancţiuni aplicabil cererilor de plată depuse începând cu anul 2023 pentru intervenția DR-10 – „Zone afectate de constrângeri naturale semnificative” din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.
Potrivit noului act normativ, sistemul de sancţiuni aferent Intervenției DR-10 –„Zone afectate de constrângeri naturale semnificative”, din cadrul PS 2023-2027, se aplică cererilor de plată depuse de fermieri începând cu campania 2023. Calculul sumei de plată şi al sancţiunilor de reducere şi excludere se efectuează prin utilizarea cuantumului la hectar, conform fișei de intervenție din PS 2023-2027.
Există 5 categorii de sancţiuni, care se aplică în următoarea ordine la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancţionare:
A. Sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor;
B. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor de eligibilitate;
C. Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată;
D. Sancţiuni pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor;
E. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţionalităţii.
Actul normativ stipulează însă că fermierul nu va fi respins de la plată şi nici nu va fi sancţionat în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale, dacă a prezentat documente justificative în acest sens, conform legislaţiei în vigoare, fiind recunoscute, în special, următoarele cazuri:
a) decesul beneficiarului;
b) incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
c) o catastrofă naturală gravă sau un fenomen meteorologic sever care afectează grav exploataţia agricolă;
d) distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţia agricolă;
e) o epizootie, un focar de boală a plantelor sau prezența unor dăunători ai plantelor care afectează parţial sau integral şeptelul, sau culturile beneficiarului;
f) exproprierea întregii exploataţii sau a unei mari părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii;
g) distrugerea de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a culturilor agricole şi a terenurilor agricole aflate sub angajamente de DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative, dacă sunt notificate la APIA şi documentele justificative sunt depuse de către beneficiarii măsurilor;
h) o situație epidemiologică internațională, declarată pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății incidentă şi pe teritoriul României reglementată în condițiile stabilite prin legislaţia naţională şi reglementările procedurale specifice de implementare a PS 2023-2027.
În același timp, actul normativ mai prevede că, dacă beneficiarul care a depus cererea de plată şi a fost selectat pentru controlul pe teren nu permite inspectarea fermei de către reprezentanţii organismelor abilitate, se consideră că nu a respectat angajamentul și, în acest caz, beneficiarului nu i se va acorda nicio plată pentru intervenția respectivă pentru anul în curs.
Iată care sunt sncțiunile pe care le pot primi fermierii pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în cadrul intervenției DR10 – „Zone afectate de constrângeri naturale semnificative”:
A. Sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor
În ceea ce privește o grupă de culturi (grup de plată), pentru anul în cauză:
a) dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mic de 3% din suprafața determinată, iar diferența dintre suprafața declarată și suprafața determinată este de cel mult 0,1 ha, plata va fi acordată pentru suprafaţa declarată;
b) dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mic de 3% din suprafața determinată, iar diferența dintre suprafața declarată și suprafața determinată este cuprinsă între 0,1 și 0,5 ha, plata va fi acordată pentru suprafaţa determinată; nu se va aplica sancțiune pentru supradeclarare;
c) dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare sau egal cu 3% și mai mic de 10% din suprafaţa determinată se aplică o sancțiune de 15% la cuantumul plății calculate pe baza suprafeței determinate;
d) dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare sau egal cu 10% și mai mic de 25% din suprafaţa determinată, se aplică o sancțiune de 35% la cuantumul plății calculate pe baza suprafeței determinate;
e) dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare sau egal cu 25% și mai mic de 40% din suprafaţa determinată, se aplică o sancțiune de 60% la cuantumul plății calculate pe baza suprafeței determinate;
f) dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare sau egal cu 40% din suprafaţa determinată, nu se acordă nicio plată.
B. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor de eligibilitate
Beneficiarul sprijinului trebuie să se încadreze în categoria fermier activ, conform art. 16 – 23 din OMADR nr. 80/2023. Aplicantului care nu îndeplineşte această condiţie nu i se permite deschiderea angajamentului/este exclus de la plată.
Beneficiarul trebuie să fie utilizatorul unei suprafeţe agricole localizate pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), încadrată în zona eligibilă pentru zone care se confruntă cu constângeri naturale semnificative, delimitate conform prevederilor art. 32 (3) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 și să se înregistreze la APIA cu suprafață agricolă. Dacă nu îndeplineşte această condiţie, nu i se permite deschiderea angajamentului/este exclus de la plată.
Suprafaţa minimă a fermei trebuie să fie de 1 ha, iar parcelele eligibile să aibă dimensiunea minimă de 0,3 ha (în cazurile prevăzute de condiţiile specifice schemei unice de plată pe suprafaţă, în cazul anumitor tipuri de culturi, suprafaţa minimă a parcelei poate să fie de cel puţin 0,1 ha-pentru vii, livezi, arbuști fructiferi, hamei, pepiniere pomicole și viticole, sere și solarii). Parcela care nu îndeplineşte această condiţie este exclusă de la plată/nu se permite deschiderea angajamentului.
O altă condiție de eligibilitate este că beneficiarul se angajează, pe baze anuale, să îşi continue activitatea agricolă pe terenurile agricole situate în zonele afectate de constângeri natural. Astfel, nu se permite acordarea sprijinului dacă nu a fost semnat angajamentul anual. De asemenea, se exclude de la plată fermierul care nu desfăşoară activitate agricolă pe terenurile agricole angajate situate în zonele eligibile desemnate în PS 2023-2027.
C. Sancţiuni pentru depunerea cu întârziere a cererii de plată
Data-limită de depunere a cererii de plată fără penalizări este 15 mai a fiecărui an calendaristic potrivit prevederilor art. 6, alin. (2) din HG 1571/2022.
Pentru anul de cerere 2023, data-limită de depunere a cererii de plată și a modificărilor la aceasta, fără penalizări, este 31 mai 2023 conform prevederilor art. 6, alin. (21) din HG 1571/2022.
Cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a circumstanţelor excepţionale, pentru depunerea unei cereri de plată după data-limită stabilită se aplică în anul respectiv o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul dacă cererea ar fi fost depusă în termenul stabilit. Dacă perioada de întârziere depăşeşte 25 de zile calendaristice, cererea de plată este respinsă de la plată.
Modificările la o cerere de plată pot fi acceptate până la data de 31 mai a anului de cerere, inclusiv, fără aplicarea de penalităţi de întârziere. Fermierii pot depune modificări ale cererii de plată după data de 31 mai a anului de cerere, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă modificarea cererii de plată ar fi fost depusă până la data de 31 mai a anului de cerere.
Modificările privind cererea de plată pot fi admise până la ultima dată de depunere cu întârziere a cererilor unice. Modificările referitoare la o cerere de plată nu sunt admise după data menţionată.
Prin excepție, pentru anul de cerere 2023 modificările la cererile de plată pot fi depuse şi după data de 9 iunie, până cel târziu data de 16 iunie inclusiv, cu o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor la care ar fi avut dreptul beneficiarul, conform prevederilor art. 6, alin. (31) din HG 1571/2022.
O cerere poate fi retrasă total sau parţial în orice moment, în scris, cu excepţia cazului în care beneficiarul a fost înştiinţat cu privire la neconformităţile pe care le conţine cererea de plată (inclusiv notificarea fermierului pentru supradeclarare) sau a fost înştiinţat cu privire la intenţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) de a întreprinde un control la faţa locului. Dacă în urma acestui control au fost constatate neconformităţi, beneficiarul nu mai poate retrage părţile din cererea de plată la care se referă aceste neconformităţi. Dacă în urma controlului realizat nu se identifică neconformităţi, beneficiarul poate retrage din proprie initiativă cererea de plată. În perioada dintre înştiinţarea beneficiarului cu privire la efectuarea controlului pe teren şi stabilirea concluziei finale ca urmare a controlului pe teren, acesta nu îşi poate retrage cererea de plată. În urma retragerilor efectuate, beneficiarul revine la situaţia în care se afla înainte de a depune cererea de plată sau partea respectivă din cererea de plată.
D. Sancţiuni pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor
În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu declară toate suprafeţele, iar diferenţa dintre suprafaţa totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, şi suma dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mare de 3% din suprafaţa totală declarată, valoarea totală a plăţilor directe pe suprafaţă şi/sau a sprijinului în cadrul intervențiilor privind plățile pe suprafaţă cuvenite beneficiarului pentru anul în care s-a constatat nedeclararea, se reduce cu până la 3% în funcţie de gravitatea omisiunii, astfel:
i. dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 3%, dar mai mic sau egal cu 30% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 1%;
ii. dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 2%;
iii. dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 50% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 3%.
În cazul în care diferenţa dintre suprafaţa totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, şi suma dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mică sau egală cu 3% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul nu va fi sancţionat.
E. Sancţiuni pentru nerespectarea condiţionalităţii
Fermierii care solicită plăți pentru angajamente în cadrul Intervenției DR-10 au obligația de a respecta pe suprafața întregii exploatații și pe parcusul întregului an calendaristic, normele privind condiționalitatea aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și al unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală începând cu anul 2023, denumit în continuare Ordinul comun nr. 54/570/32/2023.
În cazul în care se constată nerespectarea de către fermieri a normelor de condiționalitate, se vor aplica sancțiuni administrative în conformitate cu Sistemul de sancțiuni administrative pentru condiționalitate aprobat prin noul Ordin MADR.
Noul act normativ poate fi consultat pe site-ul MADR la secțiunea „Transparență decizională”.