Mai poate fi respins un proiect aprobat pentru Instalarea Tinerilor Fermieri? Răspunsul specialiștilor

16

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a început să publice rapoartele de selecție pentru proiectele depuse pe linia de finanțare DR-30 – Instalarea tinerilor fermieri. Fermierii care au fost declarați eligibili și finanțabili vor semna contractele de finanțare, însă trebuie să mai aibă în vedere câteva aspecte.

Chiar și un proiect declara eligibil mai poate întâmpina probleme în ceea ce privește finanțarea. În primul rând, tânărul fermier trebuie să se asigure că are toate documentele originale la semnarea contractului, astfel încât să nu întâmpine probleme în acest sens.

Mai mult, având în vedere că anul acesta nu s-au mai făcut vizitele în teren înainte de selectarea proiectelor, fermierul trebuie să se asigure că ferma sa corespunde 100% cu ceea ce a declarat în proiectul depus la AFIR.

”AFIR poate să îl respingă pe baza documentelor depuse, dacă nu are originalele, și, mai grav, poate să-l respingă la vizita în teren. Acum se semnează contractul de finanțare, dar banii vor intra în urma unor vizite, unor controale pe teren. Vedeți dumneavoastră, s-a deschis o cutie a pandorei. Faptul că s-a deschis DR-30 în așa mare viteză încât trebuie să fie contractat din birou, fără să se facă vizitele pe teren, se fac controalele prin satelit într-o perioadă de repaus vegetativ. Toată lumea a spus „am animale, am grajd, am cultură de fasole, am culturi de dovleci etc.”, fără să fie verificabili.

De acum înainte, depinde de funcționarii AFIR și APIA. Toți acești oameni depind de bunăvoința funcționarilor. În unele zone nu vor fi probleme, pentru că funționarii sunt proactivi, iar în alte zone vor fi probleme mari, pentru că funcționarii sunt obtuzi, în funcție de conducerea fiecărui OJFIR în parte”, a precizat consultantul Cosmin Măglaș pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

Până acum, AFIR a publicat rapoartele de selecție pentru proiectele depuse pe Instalarea tinerilor fermieri în prima etapă, unde pragul de calitate a fost cel mai mare. În perioada următoare vor fi publicate și rapoartele pentru etapele 2 și 3, atât pentru zona montană, cât și pentru componenta națională.