Mesaj clar, după ce peste 10.000 de fermieri au ieșit în stradă: ”NU NE VOM OPRI”

2

După protestul celor peste 10.000 de fermieri români din data de 7 aprilie 2023, semnalul este unul clar: agricultorii așteaptă măsuri concrete din partea autorităților, iar în cazul în care acestea nu se vor materializa, vor urma acțiuni mult mai ample în perioada următoare.

”Pe plan național, în perioada următoare membrii noștri vor adopta o poziție de expectativă, cu niciun fel de îngăduință față de vreo viitoare lipsă de reacție a autorităților, iar în cazul în care nu se materializează interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina pentru perioada 15 iunie 2023 – 15 martie 2024, pe 7 iunie 2023 va începe un protest național mult mai amplu decât cel din 7 aprilie 2023, care se va încheia doar după ce se va implementa solicitarea precizată anterior. Mesajul fermierilor români este unul clar: Nu ne vom opri!”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-un comunicat de presă remis AGRO TV.

Alianța reunește membri care lucrează o suprafață totală de peste 3 mil ha, la care se adaugă 1,7 mil ha echivalentul UVM aferent zootehniei, acoperind un procent de peste 56,5 % din numărul de angajați din sector, pe întreg teritoriul României, și a celor care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 35%, respectiv un număr de angajați de peste 20% din totalul sectorului alimentar românesc.

”Transmitem către toți fermierii români care s-au alăturat protestului pentru demnitate și respect desfășurat vineri, 7 aprilie 2023, un mesaj de mulțumire pentru mobilizare și implicarea deosebită de care au dat dovadă în organizarea, la nivel național, a acestui manifest al solidarității”, se arată în comunicatul AAC.

Protestul de pe 7 aprilie a reunit peste 10.000 de fermieri și peste 3.500 de utilaje agricole care au manifestat în județele Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Cavasna, Cluj, Galați, Iași, Mureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Vrancea și în București.

”Ca măsură de salvgardare a activităților fermierilor si a sectorului agroalimentar solicităm Domnului Președinte Klaus IOHANNIS, Domnului Premier și Președinte PNL Nicolae CIUCĂ, Domnului Președinte PSD Marcel CIOLACU și Domnului Ministru Petre DAEA să reprezinte interesele României cu mai mare fermitate și să întreprindă toate demersurile legale și diplomatice care se impun pentru interzicerea tranzitului și importurilor de produse agricole de proveniență Ucraina în perioada 15 iunie 2023 – 15 martie 2024”, cer reprezentanții AAC.