Meteo – Noi avertizări de ploi abundente, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți dimineață noi avertizări Cod portocaliu și Cod galben de instabilitate atmosferică valabile pentru 22 de județe (vezi harta).

Astfel, în intervalul 29 iulie, ora 10:00 – 30 iulie, ora 10:00, este în vigoare o avertizare meto Cod galben potrivit căreia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în centrul Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice și, posibil, grindină și vijelii. Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Totodată, în intervalul 29 iulie, ora 10:00 – 29 iulie, ora 21:00, este în vigoare o avertizare meteo Cod portocaliu de averse importante cantitativ ce vizează județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Alba și în zona de munte a județelor Hunedoara, Bacău și Neamț, unde se vor acumula 30-40 l/mp  și, izolat, peste 50-60 l/mp.

ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Meteo – Noi avertizări de ploi abundente, vijelii și grindină Meteo meteo
Sursa: ANM

Related Articles