Ministrul Barbu pregătește o nouă subvenție la hectar pentru fermierii români

9

Fermierii români ar putea beneficia, în curând, de încă o subvenție pe care o are în plan ministrul agriculturii, Florin Barbu. Fermierii din sectorul legumicol ar urma să fie cei vizați de această formă de sprijin, mai exact producătorii de ceapă.

Se pare că șeful MADR se gândește la un program similar celui pentru producția de usturoi, care să fie limitat la o anumită suprafață per beneficiar. Potrivit lui Barbu, România produce foarte multă ceapă în acest moment, însă în unele cazuri, suprafețele cultivate sunt disproporționate.

”Să știți că nu renunț la ideea cu ceapa. Sunt suprafețe foarte mari de ceapă în România, dar încercăm să facem o anvelopă, oricum o să o limităm la anumită suprafață, pentru că foarte mulți fermieri din sectorul vegetal care au 1.000 de hectare, au început să pună 50-100 de hectare de ceapă. La o anumită suprafață, trebuie să mergem cu o subvenție și pe ceapă”, a precizat ministrul Florin Barbu într-un dialog cu un legumicultor, la Târgul de promovare a produselor românești de la sediul Ministerului Agriculturii.