Motivul pentru care România continuă să importe de 576 milioane euro acest produs

1
Motivul pentru care România continuă să importe de 576 milioane euro acest produs

România continuă să importe cantități semnificative de lapte din Ungaria și Polonia, aspect sesizat atât de producătorii autohtoni și confirmat de datele INS.

Țara noastră nu are o politică justă în ceea ce privește subvenția, aceasta fiind semnificativ mai mică decât cele ale celorlalte state membre ale blocului comunitar (UE27). Ca atare, orice inițiativă investițională nu poate fi susținută îndeajuns de mult de o subvenționare a pierderilor de producție.

„Am făcut o instalaţie de biogaz, o investiţie de milioane de euro, iar statul român nu ne dă subvenţie ca în alte ţări, cum sunt Ungaria şi Polonia. Cumpărăm laptele din Ungaria mai ieftin decât îl producem în România“, a declarat Ianco Zifceak, unul dintre proprietarii Maxagro, un business de 50 milioane euro din cultură vegetală şi zootehnie, la ZF Agropower.

La rândul, fratele lui Ianco, Ioji Zifceak, celălalt asociat al companiei, a adăugat că în cazul în care România ar procesa mai mult, economia țării ar creşte.

El a dat exemplul Poloniei, care a absorbit peste 90% din fondurile europene din fostul exerciţiu financiar, fermierii fiind stimulaţi şi ajutaţi să investească.

„Propunerea mea este ca şi conducătorii noştri să dea drumul la fonduri europene mai repede în România, să fie mai puţin restrictivi, mai precişi şi mai clari. Fondurile europene sunt o soluţie foarte bună pentru fermieri să se dezvolte“, a continuat antreprenorul.

Ianco Zifceak a completat că şi atunci când există acces la fonduri europene, durează foarte mult să implementezi un proiect.

„Am procesa mai mult dacă am putea scurta perioada de implementare a unui proiect de la câţiva ani la câteva luni“, a mai menționat fermierul.

Ianco şi Ioji Zifceak, proprietarii companiei Maxagro, care cultivă cereale şi produce lapte în vestul ţării, au mai afirmat pentru sursa citată că s-au gândit să dezvolte un brand propriu de lactate, însă producătorii români sunt insuficient susţinuţi de către stat pentru a trece la procesare. De altfel, ei vând către marii procesatori din judeţul Timiş, precum Simultan.

„Ne-am gândit la procesare, la un brand propriu, dar zootehnia nu este ajutată la nivelul ţărilor vecine. Noi avem 1.000 de vaci de lapte, una dintre cele mai performante ferme din zonă, o producţie medie de 34 de litri de lapte per cap de animal, dar noi primim o subvenţie limitată, pentru 300 de capete, şi lucrăm în pierdere“, a declarat Ianco Zifceak.

În urmă cu doi ani, businessul Maxagro a ajuns la 40 milioane de euro, iar pentru anul trecut, proprietarii estimează o cifră de afaceri de 50 milioane euro.

„Un om de afaceri nu poate să bugeteze investiţii dacă afacerea lui este pe zero“, a spus Ianco Zifceak cu privire la planurile pentru anul 2021.

În 2019, țara noastră a importat de 576 milioane euro lapte şi produse lactate, ouă şi miere din UE, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Conform aceleiași surse, în primele 11 luni din 2020 România a continuat să importe lapte brut în procent de 26,1%, iar principalele țări exportatoare au fost Ungaria, Cehia şi Polonia.