Cultivatorii de tomate au primit vineri, 1 august, din partea cercetătorilor de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău, o provocare, dar și o șansă extraordinară, deopotrivă: „Cultivă soiurile noastre și noi le vindem în magazinul nostru!”
Provocarea a fost lansată în cadrul unui eveniment inedit găzduit de SCDL Buzău, care a organizat o degustare de tomate, la care au fost invitați toți buzoienii. Jurații de ocazie au avut de degustat mai bine de 20 de sortimente de roșii, toate aflate în patrimoniul instituției.
Evenimentul este la a doua ediție și a avut loc în curtea Stațiunii de Cercetare din Buzău, acolo unde au fost invitați toți buzoienii care au dorit să descopere gustul roșiilor tradiționale. Cercetătorii buzoieni au oferit spre degustare 20 de sortimente de tomate crescute în serele stațiunii. Fiecare jurat a primit un chestionar, acolo unde a putut nota cele mai bune soiuri pe care le-au încercat. S-au notat gustul, aciditatea și forma.
„Avem tomate care se recomandă a fi cultivate în spații protejate, cum ar fi tomatele Andrada, Hera, tomatele tip ardei Kapia, tomate Ovidia, Florina tomate de câmp și Buzău 1.600. Avem și câteva soiuri tip cireașă, cum ar fi Flaviola și Carisma. Mai avem tomata Chihlimbar de culoare portocalie, are un gust cărnos, semințe puține și o culoare atrăgătoare”, a spus directorul SCDL Buzău, Elena Barcanu.
Totuși, printre preferate a fost soiul Buzău 1.600, care este soiul de tomată clasică, suculentă, ideală pentru salată, tomata din grădină care lasă zeamă. Pentru copii, preferată este Flaviola, o rosie ca o cireașă alungită. Sunt foarte dulci.
Apel către cultivatorii de tomate
Stațiunea buzoiană este recunoscută pentru soiurile de tomate produse și ameliorate aici. Stațiunea de Cercetare Buzău le oferă legumicultorilor, pe lîngă semințe pentru culturile lor, și posibilitatea ca aceștia să își valorifice producția în magazinul instituției.
„Vrem să îi facem pe oameni să consume produse românești. Am vrea să facem un apel către fermierii locali mai mici de a colabora cu ei. Pot cultiva soiurile noastre, iar noi putem să le asigurăm vânzarea la magazinul nostru cu un mixt colorat de tomate dedicate special, cu amprentă aproape zero. Le oferim semințe, le oferim răsaduri, iată că le oferim și piață de desfacere”, a spus Elena Barcanu, directorul SCDL Buzău.
Soiurile desemnate câștigătoare vor deveni vedetele stațiunii. În viitor, cercetătorii vor analiza soiurile, le vor crește productivitatea și vor oferi spre comercializare semințe, astfel încât legumele să ajungă pe mesele tuturor românilor.


