Tradiționalul eveniment ”Parada Taurilor 2023” organizat de Semtest BVN va avea loc în comuna Sângeorgiu de Mureș pe 7 octombrie. Aflată la cea de a 21-a editie, PARADA TAURILOR va aduna și anul acesta sute de fermieri, specialiști în zootehnie, dar și mii de iubitori de animale, curioși să afle mai multe informații despre diferitele rase de bovine.
Semtest-BVN Mureș susține de peste 50 de ani, încontinuu, producţia de lapte-
carne şi calitatea viţeilor din ferme, prin progresul genetic adus, utilizând de fiecare dată cei mai buni tauri amelioratori ai rasei la nivel naţional, european şi mondial. Parada Taurilor de la Sângeorgiu de Mureș vine să pună în valoare și să încununeze această muncă continuă de cercetare, printr-un eveniment unic, cu o tradiție ieșită din comun pentru fermierii din întreaga țară.
„Eu mă ocup de paradă de 10 ani, de când am preluat conducerea ca și director, și m-am concentrat destul de tare pentru a dezvolta anvergura evenimentului, pentru că, de ce nu, merită. Parada noastră a ajuns să aibă o tradiție ieșită din comun pentru fermierii din întreaga țară, fiind trecut în agenda fiecăruia și așteptat de la o ediție la cealaltă”, a afirmat ing. Valer Radu Sician pentru zi-de-zi.ro.