Pericolele cu care se confruntă culturile de toamnă și cum le putem evita

6
Pericolele cu care se confruntă culturile de toamnă și cum le putem evita

Deși condițiile meteorologice din acest an agricol se prezintă mult mai bine decât anul trecut, fermierii nu sunt lipsiți de probleme. Lupta cu dăunătorii nu se oprește niciodată, iar agricultorii trebuie să aibă în vedere câteva aspecte esențiale, dacă vor să obțină o recoltă bogată peste câteva luni. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, Ioan Enoiu, fondator Naturevo, a atras atenția asupra câtorva elemente cheie pentru fermierii care se ocupă de cultura mare.

”Un aspect pe care fermierii aproape sigur nu l-au sesizat ar fi atacul de muște la cerealele din toamnă. Cei care nu l-au sesizat și nu au făcut tratament vor avea surpriza că din cât de des a răsărit grâul sau orzul, să constate că în primăvară se rărește cultura, pentru că larvele acestea mănâncă tulpina și apoi dispare planta. Este de știut că și în ferestrele iernii, când temperatura sare de 10 grade, această muscă prăpădită lucrează. Depune ouă, apare larva, larva cum are puțină vreme mănâncă și distruge”, a precizat Ioan Enoiu.

Specialistul îi îndeamnă pe fermieri să aibă grijă asupra tratamentelor pe care le fac în această perioadă, altfel ar putea înregistra pierderi mai târziu.

”Încă o greșeală pe care o fac fermierii este ca în această perioadă să utilizeze niște produse de contact care au un efect foarte rapid, dar pe o durată foarte scurtă, două-trei zile. Dacă au făcut tratamentul și în două-trei zile temperaturile scad iarăși, efectul poate să fie 5%, maxim 10%. Apoi trebuie să intervină din nou, iar dacă nu intervin, încep să piardă”, a mai explicat Ioan Enoiu.

Fondatorul Naturevo atenționează și asupra îngrășămintelor care se administrează în culturi. Potrivit specialistului, plantele au nevoie de o nutriție echilibrată, altfel riscă să devină și mai sensibile la secetă și la boli.

”Un alt aspect pe care noi începem ușor-ușor să-l învățăm este aspectul privind nutriția. Anul trecut, când a fost seceta aceea mare, foarte mulți au constatat că acolo unde au aplicat îngrășăminte, de fapt au pierdut mai repede cultura decât unde nu au aplicat. Dar ei de fapt se refereau la azot în principal. Azotul este un factor de creștere foarte important, dar dacă se utilizează unilateral, fără să ai o nutriție echilibrată, să ai și fosfor, potasiu, microelemente, azotul duce planta către o sensibilizare și mai mare la secetă și la boli”, a mai adăugat Ioan Enoiu.