Porumbul bagă fermierii în faliment! La ce preț se vinde marfa

4

Într-un an în care producțiile vor fi din nou mici în multe zone ale țării, pe fondul secetei care se accentuează în ultima perioadă, nici prețurile nu îi vor salva pe fermieri. Cultura de porumb va fi total compromisă din acest punct de vedere pentru cei care nu au posibilitatea de a iriga, însă nici orzul nu arată mai bine.

Potrivit lui Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov, prețurile din acest moment nu permit acoperirea cheltuielilor, în condițiile în care recoltele nu vor fi prea bogate.

”Pentru culturile de primăvară este cale lungă, însă mă uitam la prețul culturii de porumb; dacă nu mă înșel, astăzi aveam 174 euro/tonă porumb în Portul Constanța. Dacă scădem 16-20 de euro/tonă în campanie, avem 780 de lei/tona de porumb. Gândiți-vă că randamentele pentru această cultură nu vor fi îmbucurătoare, cu excepția zonelor irigate”, a precizat Cosmin Iancu, în emisiunea ”Agricultura la Raport” realizată de Ovidiu Ghinea.

Lucrurile stau destul de rău și la orz. Deși este marfa care de obicei aduce primii bani în fermele vegetale, prețul este unul extrem de mic în această perioadă, din cauza volumelor de marfă existente pe piața europeană.

”Orzul astăzi este la 163 de euro/tonă, adică 810 lei/tonă dus în Portul Constanța. Scazi transportul și te duci la 70 de bani/kg, mai ai vreo problemă și cu masa hectolitrică și te depunctează și iată cum ajungi să valorifici la 65 de bani/kg. Ai făcut 5 tone, ai 3.000 de lei/hectar”, a mai precizat Cosmin Iancu.