Prețul grâului, între burse și realitate! Cât se plătește ACUM în Portul Constanța

5

În ultimele săptămâni, prețul grâului a avut un traseu interesant, crescând puternic pe bursele internaționale. Astfel, s-au înregistrat valori de peste 250 euro/tonă pe Euronext sau pe bursa de la Chicago, însă acestea nu s-au reflectat și în piața fizică, adică în prețul pe care îl primesc fermierii.

Acest fenomen poate fi explicat prin mai mulți factori. Pe de-o parte, condițiile meteorologice incerte la nivel global au generat o oarecare creștere de preț pe burse, susținută, însă, și de decizia Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite, care nu a mai mărit dobânda de politică monetară.

De cealaltă parte, în piața fizică, Federația Rusă are cantități importante de grâu pe care trebuie să le vândă, iar țările cumpărătoare refuză să plătească peste o anumită limită. Astfel, decalajul dintre piața fizică și cea bursieră este unul destul de mare.

”Astăzi, prețul grâului în Portul Constanța este valorizat undeva între 217 euro/tonă și un maxim de 220 euro/tonă. Nu este o creștere impresionantă, de care să ne putem bucura, pentru că marfa nu poate fi livrată efectiv în decursul lunilor iulie și august. Diferența până la grâul furajer este de 8-10 euro/tonă în minus”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în Agrojurnal la Digi24.