Prețul porumbului AZI pentru marfa livrată în Portul Constanța

1

Prețul porumbului a scăzut semnificativ în ultima perioadă pe bursele internaționale, după ce ploile mult așteptate din centura porumbului din Statele Unite ale Americii și-au făcut apariția. Astfel, în termen de câteva zile, porumbul a pierdut zeci de dolari pe tonă pe burse.

Efectele s-au văzut și în piața fizică, acolo unde prețurile mărfurilor au coborât la rândul lor. În cazul porumbului, însă, activitatea este una slabă în aceste momente, pentru că toată lumea așteaptă canicula din această vară și efectele ei asupra producțiilor. 

”În Statele Unite au fost furtuni extrem de puternice, cu precipitații de 100-120 litri/mp ce cad în 3-4 zile, în statele care au cea mai mare nevoie de apă; vorbim de statele din centura porumbului, Iowa, Illinois și Indiana. Acest lucru a contribuit la o scădere masivă pe bursă a cotațiilor porumbului. A intervenit acea ușurare și am văzut cum au scăzut prețurile cu aproape 100 cenți/bushel în două zile consecutive de tranzacționare. Cu alte cuvinte, prețurile la porumb în SUA au scăzut cu 35-37 dolari/tonă. Bursa Europeană nu a ezitat nici ea să prezintă această scădere și a generat un minus de 20-22 de euro/tonă”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, la Digi24.

Potrivit specialistului, prețul porumbului în Portul Constanța a atins un nivel de 190 euro/tonă.

”Porumbul s-a redus la 190 euro/tonă în Portul Constanța, însă trebuie să știți că vânzători nu prea există în acest moment, pentru că toată lumea așteaptă canicula din timpul verii și producțiile ce se vor realiza”, a mai spus Cezar Gheorghe în Agrojurnal.