Producătorii se plâng de vânzări slabe și cu piețele deschise

12
Producătorii se plâng de vânzări slabe și cu piețele deschise

La Iași, piețele de lactate sunt deschise ca și înainte. Cei care vând lactate stau în spații acoperite, respectă regulile de igienă. Mai dificil este la capitolul vânzări care au scăzut și la jumătate față de anul trecut. Producătorii 

“Venim de 30 de ani dar acum se vinde puțin, mult prea puțin. Nu prea sunt clienți, nu avem cui vinde. Mulți se îmbulzesc în supermarket în loc să vină în piețe. Nu știu cum o să ne descurcăm, nu facem bani.
 
Totuși nu renunțăm. Vom veni în continuare și sperăm să fie mai bine, măcar puțin. “, declară un producător local din județul Iași.
 
Toate tarabele sunt la distanță, iar producătorii sunt atenți unii cu ceilalți și se respectă între ei.  producătorii
 
“E greu, foarte greu. Avem multă marfă și nu avem cui să o dăm. Altă dată vindeam mult iar acum dăm în două luni ce dădeam într-o zi. Așa rău am ajuns. Nimeni nu se găsește la micii producători care abia se descurcă.”, povestește un producător din județul Bistrița-Năsăud.
 
Toți cei care vând lactate în Piața Alexandru din Iași spun că pierderile se văd tot mai mult. Producătorii speră ca măcar în apropierea sărbătorilor de iarnă se fie mai bine și să nu mai plece cu marfa acasă. 
 
Autor : Daria Diaconiuc