240 milioane de lei epuizați în trei minute. Despre ce program de finanțare este vorba

3
“Casa Verde Fotovoltaice”, un program de finanțare foarte apreciat de romani, a demarat azi pentru persoanele fizice din regiunea de nord-vest a țării. Programul include o perioadă de trei zile lucrătoare în care cei interesați au putut să se înscrie pe platforma online. Bugetul s-a epuizat în trei minute și jumătate, potrivit informațiilor Economica.net.

240 de milioane de lei alocati prin “Casa Verde Fotovoltaice”, program de finanțare pentru județele Bihor, Bistrița-Năspud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș, s-au epuizat în trei minute. Au fost înscrise în aplicația dedicată a AFM 12.000 de dosare, potrivit Economica.net. Situația de azi este similară celei de la ultimele trei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, pentru București-Ilfov, pentru zona Centru și pentru zona Moldovei. Atunci, fondurile s-au epuizat în urmatoarea ordine:nouă, trei, șase minute.

Următoarea sesiune de depunere va avea loc în data de 9 iunie, când, vreme de trei zile, doritorii din județele din sud-estul țării (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea) pot depune cererile în aplicația AFM. Bugetul pentru această zonă este de circa 212 milioane de lei.