Programe de ajutor mult așteptate de crescătorii de animale, lansate în 2022

4

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, anunță lansarea programelor de susținere a reproducției la porc și pasăre în anul 2022!

Într-un interviu acordat publicației DC News, șeful MADR a vorbit despre problemele din aceste sectoare, care stau la baza punerii în practică a acestor programe. Deși legea pentru implementarea lor a fost adoptată în 2018, abia anul acesta va fi primul an în care ele vor fi bugetate.

”Importăm, din păcate, mâncare, dar avem posibilitatea să schimbăm acest lucru și stă în mâna noastră. Din păcate, porcul este afectat din cauza pestei porcine africane, este o criză de carne de porc pe piața europeană, în sensul în care țările mari, nemaiavând piață de desfacere în China, au rămas cu foarte multă carne de porc și vând în celelalte state mult sub prețul de producție și îi fac neviabili pe producătorii noștri.

Aici am venit cu două programe pentru anul 2022, programele de reproducție la porc și pasăre. Legea a fost adoptată în 2018 și nu a fost pusă în aplicare până în momentul de față, pentru că nu au fost bugetate. Am alocat buget și le facem operaționale în anul 2022 și anii care urmează, pentru că e foarte important să ai genetică proprie și să poți produce în România resurse”, a precizat Adrian Chesnoiu.

Ministrul agriculturii a mai subliniat faptul că previziunile în ceea ce privește evoluția pestei porcine africane nu sunt îmbucurătoare pentru industria cărnii de porc, iar autoritățile vor trebui să fie mult mai vigilente în ceea ce privește trasabilitatea și mișcarea animalelor. Totuși, acesta continuă să susțină continuarea activității de creștere a porcilor în gospodăriile populației.

”De pesta porcină africană n-am scăpat încă și previziunile nu sunt îmbucurătoare. (…) Industria de creștere a porcului trebuie să fie protejată printr-un mai bun control al trasabilității și mișcării animalelor între exploatațiile non-comerciale și celelalte, pentru că trebuie să protejăm atât gospodăria țărănească, cât și industria de creștere a porcului”, a explicat Chesnoiu.