Reacția FAPPR la votul din CD cu privire la modificarea Codului Civil

7

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), structură federativă afiliată la Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb din  Europa (CEPM), este un activ și constant partener de dialog civil al autorităților de la București și  Bruxelles, militând, în numele membrilor săi, fermieri de cultură mare și unități care efectuează  procesare primară, pentru soluții și măsuri de politici publice corecte și proporționale. 

În numele membrilor noștri ne manifestăm public nemulțumirea pentru modul în care  deputații români au ales, din nou, să trateze viitorul agriculturii: au decis pentru a doua oară să  respingă un proiect de lege care ar fi contribuit enom la predictibilitatea și dezvoltarea sectorului  agricol. 

Suntem, deopotrivă surprinși că ieri, 9 aprilie 2024, la Camera Deputaților, propunerea de  modificare, în Codul Civil, a prevederilor privind contractul de arendă a fost respinsă: 164 de  deputați au votat „pentru”, 60 au votat „împotrivă”, iar 18 s-au abținut. 

Surprinderea noastră vine, cu atât mai mult din faptul că în nenumărate rânduri asociația  noastră, împreună cu alte organizații de profil, au contribuit cu explicații și au pus la dispoziția  legiuitorului informațiile necesare pentru o înțelegere cât mai bună a urgenței pe care o reprezintă  amendarea reglementării privind durata și condițiile contractului de arendă. 

Am participat la nenumărate întâlniri cu autoritățile cu competențe pe care îl consideram  epuizat și desigur, pe deplin înțeles de către decidenți; am alocat timp și resurse pentru ca  perspectivele fermierilor și problemele cauzate de instabilitatea contractelor de arendă și a celor  legate de incoerențele fondului funciar să fie corect înțelese și mai ales, corect tratate. Am explicat,  de asemenea, cât de importantă este această modificare a Codului Civil pentru a încuraja  investițiile pe termen mediu și lung. Satul românesc are nevoie de investitii, acestea se realizează doar în condiții de predictibilitate și stabilitate și din acest motiv este nevoie de un cadru legislativ  actualizat. 

Votul de ieri ne-a arătat că vom rămâne, în continuare, singuri. Că nu contează  argumentele, că vom plăti, în continuare, pentru decizii și situații care nu pot fi imputate  fermierilor. Vom plăti pentru inconsecvențele fondului funciar și eterna lui actualizare, pentru 

FORUMUL AGRICULTORILOR ȘI PROCESATORILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA – FORUMUL APPR Str. Gării nr. 2, Loc. Mihail Kogalniceanu, jud. Ialomița 

Telefon: 0723.265.470, E-mail: office@forumulappr.ro 

www.forumulappr.ro 

rivalitățile politice dintre Putere și Opoziție, pentru că încercăm să ne implicăm acolo unde, poate,  rolul principal trebuia să fie al autorităților. 

Ne întrebăm ce mai putem face acum. Nu avem un set de obiecții care au stat la baza  respingerii de ieri. Nu cunoaștem motivele pentru care o parte semnificativă a deputaților au ales  să oprească amendamentele pe care noi, pe de altă parte, le-am fundamentat temeinic. 

Noi, Forumul APPR, adresăm următorul mesaj public către deputații care au ales să  respingă, ieri, propunerea de modificare a Codului Civil: consecințele deciziei dumneavoastră de  ieri sunt nocive pentru viitorul agriculturii și performanțele fermierilor români! Nu se poate  practica agricultura doar empiric, diletant și sub spectrul hazardului. NOI, fermierii, vom suporta  mâine consecințele deciziei dumneavoastră de ieri: nu vom putem aplica ecoschemele (pentru ca  nu se poate trece la agricultură conservativă de la un an la altul), nu se poate dezvolta, la modul  serios, sectorul de agricultură ecologică, nu se pot amortiza investițiile în utilaje moderne (de pildă  cele care să ne permită aplicarea și extinderea lucrărilor minime în vederea protejării solurilor) nu  se poate face un plan de culturi, nu se pot accesa fonduri europene din cauza perioadei de  monitorizare și păstrare a exploatației, nu se poate dezvolta infrastructura de irigații. 

Într-un an electoral, unii dintre reprezentanții poporului ați ales să nu se schimbe nimic, în goana  după voturi și neînțelegând nevoile reale ale fermierilor pe care, vă reamintim, și pe ei aveți  responsabilitatea de a-i reprezenta și de a-i ajuta să facă saltul către o agricultură durabilă și  performantă! 

Cu dezamăgire, 

Consiliul Director al Forumului APPR 

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România este o structură  profesională federativă formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional  agricol din România, inființată în anul 2012. Forumul APPR face parte din Confederația  Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare  de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și  organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate. 

Pentru informații suplimentare: comunicare@forumulappr.ro