A trecut o lună de când a început Recensământul General Agricol 2021, timp în care peste 54% dintre ferme au fost recenzate, a declarat președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, potrivit hotnews.ro.
Județele în care ritmul de colectare a datelor este sub media pe țară sunt: Mehedinți (44,62%), Vaslui (45,20%), Gorj (45,80%), Cluj (46,93%), Botoșani (47,82%), Covasna (47,61%), Timiș (48,02%), au transmis oficialii Ministerului Agriculturii. La polul opus, județele în care Recensământul se realizează cu spor sunt: Arad (72,54%), București (67,67%), Mureș (62,76%), Brașov (61,59%), Vâlcea (61,05%).
Au fost contradicții și cu privire la persoana care declară datele, respectiv proprietarul sau administratorul exploatației. Trebuie menționat că datele sunt declarate de cel care administrează terenul indiferent dacă tot el este proprietarul exploatației sau este doar administrator.
„Mesajul meu este optimist: se lucrează foarte bine în teritoriu și avem un grad de colectare foarte bun și sunt convins că vom finaliza acest proces până la sfârșitul lunii iunie. RGA în România are o particularitate: avem cele mai multe exploatații agricole. În Franța sunt circa 600.000 de ferme. La noi sunt peste 3.200.000”, a declarat Tudorel Andrei.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale recomandă, pe de o parte implicarea tuturor autorităților de la nivel local, a prefecturilor și primăriilor pentru sprijinirea și îmbunătățirea activității de recenzare și pe altă parte, solicită producătorilor agricoli să manifeste încredere și deschidere în discuțiile cu recenzorii.