Reintroducerea produșilor metiși la plata SCZ – taurine de carne, susținută de ACEBOP!

20
Reintroducerea produșilor metiși la plata SCZ – taurine de carne, susținută de ACEBOP!

Relansarea creşterii bovinelor de carne în România! Este clar de acum – din ce în ce mai multe voci din sectorul creșterii bovinelor de carne de la noi din țară susțin sprijinirea producției, reintroducerea la plata SCZ-TC a produșilor rasă pură și metiși.

O petiție în acest sens a fost înaintată ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, demers susținut inclusiv de Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP).

„Asociaţia noastră se alătură grupului de crescători de bovine de carne din România care au iniţiat o petiţie către domnul ministru Nechita-Adrian Oros. Scopul petiţiei este unul major pentru relansarea creşterii bovinelor de carne în România, mărirea producţiei, calitatea cărnii şi, implicit, obţinerea de plus valoare pentru fermieri. Este absolut necesară sprijinirea producţiei. România nu are capacitate de rasă la bovine şi nici la ovine, trebuie sprijinită metisarea. Din acest motiv, suntem lângă crescătorii de bovine carne care au iniţiat petiţia şi care doresc dezvoltarea sectorului de carne”, se arată într-un comunicat al asociaţiei publicat miercuri, 24 februarie 2021, pe pagina oficială a organizației, dar și pe contul de Facebook al președintei ACEBOP, Mary Pană.

În acest context, ACEBOP propune ca 75% din valoarea sprijinului care se va acorda în sector să se dea la femele care dovedesc originea tatălui-rasă de carne, iar 50% pentru rase autohtone însămânţate cu rase de carne.

Totodată, organizația citată propune coborârea numărului de capete la tinerii fermieri, la 5 capete bovine şi 75 la ovine şi aplicarea echivalentului zootehnic, adică o subvenţie pe UVM (Unitate Vită Mare) la fel cum există sprijinul pe hectar cu 36 euro, iar crescătorii de animale să fie sprijiniţi pe UVM.

Nu în ultimul rând, asociaţia mai propune ca 50% din valoarea sprijinului să se dea la oricare vacă ce intră la metisare cu rase de carne.

„Aşa poate fi relansată producţia de carne vită a României”, susțin reprezentaţii Asociaţiei.

Ing. Radu Teodor Husău anunța printr-un mesaj transmis asociațiilor de profil că 40 de fermieri au inițiat o petiție prin care se solicită reintroducerea produșilor rasă pură și metiși la plata sprijinului cuplat cu producția – taurine de carne.

Crescătorii de taurine se făcuseră deja auziți

Într-un amplu articol publicat de ediția online a Agro TV, Eliminarea de la plata SCZ-TC a tineretului bovin, rasă pură și metis, practic producția pentru care s-a creat acest tip de finanțare, ar reprezenta, printre altele, bătătorirea căii către bani europeni pentru unele persoane care nici măcar nu mai au vaci în bătătură.

Potrivit precizărilor făcute pentru ediția online a Agro TV de Sebastian Ile, mic crescător de bovine Angus (35 de capete, dintre care 20 animale-matcă) din comuna Aușeu, județul Bihor, modificarea legislaţiei privind acordarea SCZ-TC (Sprijinul Cuplat cu Producția în Zootehnie) reprezintă „un demers stupid că bate logica”.

„Sprijinul Cuplat cu Producția în Zootehnie (SCZ-TC); inclusiv numele măsurii dă de înțeles că trebuie să dai un sprijin pe producție. În momentul în care ai scos producția, ai o vacă pe care ai înscris-o în Registrul Genealogic, a fătat o dată în viață și ia subvenție până la 12 ani, fără să se mai verifice dacă are un produs. Este atât de stupid că bate logica. (…)

Acum s-a notificat să fie scoși produșii (tineretul rasă pură și metis) de la subvenție, ceea ce este o absurditate, pentru că, practic, acela îți este produsul”, a afirmat crescătorul de vaci Angus, luni, 22 februarie 2021.

Ca soluție de redresare a situației, Ile propune împărțirea subvențiilor alocate sectorului de profil în conformitate cu anumite principii transparente pentru toți crescătorii de bovine, fără a-i afecta nici pe crescătorii de vaci de rasă pură, nici pe fermierii care cresc metiși.

„Ai 200 de milioane de euro în fiecare an. Banii aceștia oricum se cheltuie. Eu n-am zis să se dea un euro în plus, n-am cerut nimic. Am zis doar ca banii aceștia să se distribuie conform unor principii valabile pentru toată lumea.

(…) Acum, cei din zona vacii de carne, cei cu rasă pură, se bat cu metișii să-i scotă în afara subvenționării. Și crescătorii aceștia au leasing-uri, au bănci, nu-i poți da peste noapte afară de la subvenție. În doi ani, până începe noul PNS, or să dispară cu toții, or să falimenteze”, a continuat Ile.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), efectivele de bovine existente la 1 iunie 2020 au scăzut cu 2,4% pe total faţă de aceeaşi dată a anului trecut, ajungând la 1.914.602 capete.

Cu privire la statisticile despre sacrificări, datele INS arată că anul trecut au fost abatorizate 566.000 de capete de bovine, în scădere cu 13,1% faţă de 2019, iar producţia de carne obţinută în 2020 de la animalele sacrificate a ajuns 93.537 tone, faţă de 89.284 tone în 2019.

Sursă foto: Sebastian Ile (Facebook, arhiva personală)